Detaliul pe care puțini oameni l-au observat pe bancnota de 200 de lei! Nimeni nu-și dă seama, la prima vedere

Iată ce poți descoperi pe bancnota de 200 de lei, dacă arunci o privire mai atentă!
Bancnota de 200 de lei este una dintre cele mai utilizate bancnote de către români. Chiar dacă fiecare dintre noi, am intrat, cel puțin o dată, în posesia uneia, puțini am analizat simbolurile care s-au imprimat pe ea.
Ce detaliu surprinzător apare pe bancnota de 200 de lei?

Pe bancnota de 200 de lei, pe care stă imprimat chipul lui Lucian Blaga, mai apare și un simbol în formă de carte, în jurul căruia sunt desenați mai mulți maci.

Dacă aruncăm o privire mai atentă, pe fila cărții, în partea stângă, se pot observa două poezii ale poetului, intitulate „Autoportret” și „9 mai 1895”:
„Autoportret

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,

și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa

din care curcubeul își bea frumusețea și neființa.
9 mai 1895
Sat al meu, ce porți în nume
sunetele lacrimei,

la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales

ca prag de lume și potecă patimei.
Spre tine cine m-a-ndrumat
din străfund de veac,

în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.”, sunt versurile care abia se zăresc, la prima vedere, pe bancnota de 200 de lei.
Cine stabilește ce personalități istorice ajung pe bancnote

Banca Naţională a României este instituția care stabilește ce personalități istorice ar trebui să fie imprimate pe banii cetățenilor. Mai exact, Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie propune Consiliului de Administraţie al BNR figurile care ajung pe bancnotele românilor: „Cei din Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie sunt persoane discrete, care nu vor să apară în presă.

Pe desenatorii de bancnote, spre exemplu, nu-i cunosc nici eu. Ei dețin secretele elementelor de securitate imprimate pe bani şi e normal ca identitatea lor să fie secretă.

În privinţa personalităţilor pe care ei le aleg nu este vorba despre nimic senzaţional. Sunt nişte dezbateri interne în care se aleg figuri marcante din anumite domenii, propunerile lor nu se bazează pe studii sau sondaje. Este şi ceva subiectiv, inevitabil. Dar dacă luăm toate bancnotele, avem pe ele reprezentanţii de vârf din fiecare domeniu. E greu să fie contestaţi de cineva.