Ce reguli trebuie să respecte invitații, la nunta lui George Simion. Accesoriile obligatorii pentru toți cei care vin la eveniment
Se anunță o nuntă uriașă, cu totul ieșită din comun. Conform liderului AUR, se pare că vor participa peste 10.000 de persoane la acest eveniment, care va avea loc în data de 27 august. George Simion și Ilinca își vor uni destinele în satul Oveselu, comuna Măciuca, județul Vâlcea.
Pentru ziua cea mare, în care își va uni destinul cu cel al alesei inimii lui, George Simion a decis să impună o serie de reguli celor care vor să participe la eveniment. În primul rând ținuta este una obligatorie. Cei care doresc să le fie alături mirilor în ziua nunții trebuie neapărat să poarte ie.
În al doilea rând, George Simion anunță că persoanele care vor să participe la eveniment vor avea acces doar pe baza unei brățări, așa cum se procedează în cazul concertelor sau a altor evenimente culturale.
George Simion nu vrea dar la nuntă
Din fericire pentru cele peste 10.000 de persoane așteptate, darul de nuntă nu este obligatoriu. Însă, cine consideră că vrea să ofere mirilor o sumă de bani, este liber să o facă.
„Foarte mulţi români au confirmat deja că vor participa şi le mulţumesc. Nu o să fie nuntă propriu-zisă, ci o să fie o serbare câmpenească. Îi rog pe toţi cei care vin să confirme participarea, pentru că alfel nu vor putea face accesul şi nu o să ştim pentru câţi oameni o să ne pregătim. Accesul se face pe baza listei de oameni care au confirmat. Vom avea o brăţară pe care o primeşte toată lumea care se înregistrează, o brăţară de acces, cum se procedează la toate evenimentele”, a declarat George Simion, conform Antena 3.
Ce meniu va avea liderul AUR la nuntă
Așa cum îmbrăcămintea va fi una inspirată din tradițiile poporului român, același lucru este valabil și când vine vorba despre mâncare. În meniul ales de George Simion și Ilinca, viitoarea lui soție în vârstă de 24 de ani, invitații vor regăsi sarmalele, friptura și vinul alb. Veta Biriș și formația Phoenix vor întreține atmosfera, iar cei care participă la eveniment se vor distra cu niște activități inspirate din folclorul românesc.
Cine este viitoarea soție a lui George Simion?
Ilinca are 24 de ani, nu își dorește deloc să fie în centrul atenției, așa că evită cât poate de mult lumina reflectoarelor, spre deosebire de viitorul ei soț. Est pasionată de Drept și are o carieră total diferită față de cea a lui George Simion, conform Click.