O maramureșeancă și-a construit un gard din pietre semiprețioase. Strălucirea gardului a atras atenția tuturor! Iată unde le-a găsit:

O femeie, din localitatea maramureșeană Firiza, și-a construit gardul din pietre semiprețioase, fără să le cunoască valoarea, notează Adevărul.

Proprietara susține că pentru a-și face gardul a adus piatra dintr-o zonă muntoasă, fără să știe că tot gardul ar putea valora mai mult decât întreaga sa gospodărie, scrie Adevărul.

Specialiștii susțin că piatra din care s-a construit gardul poartă denumirea de japs, fiind o piatră semiprețioasă, folosită la înfrumusețarea bijuteriilor.

Strălucirea gardului femeii a atras atenția tuturor celor care trec pe lângă el.

„Piatra au adus-o de pe Valea Romană. E cremene. Nu ştiu să aibă vreo valoare. Au adus-o din pădure. E un loc la care îi zice Izvorul de cremene. Aici, pe vale, este cremene de culoare albă. Şi aici este destulă, dar ei au adus-o de acolo. Aici mai avem în curte o bucată mare, au pus-o acolo, că e frumoasă”, susține proprietara, citează Adevărul.

Jaspul este o piatră semipreţioasă, o varietate de cuarţ cu structură microcristalină care aparţine clasei oxizi, cu un raport de amestec metal şi oxigen. Mineralul este înrudit cu calcedonul, uneori acestea două apărând drept concrescenţe. Sursa: Adevarul