Vlăduța Lupău și fiul ei au ajuns acasă. De ce surpriză au avut parte Citeşte întreaga ştire: Vlăduța Lupău și fiul ei au ajuns acasă. De ce surpriză au avut parte

Vlăduța Lupău a născut sâmbătă, 6 august, un băiețel perfect sănătos. Proaspăta mămică și fiul ei au ajuns acasă, unde au fost întâmpinați cu o surpriză.

Vlăduța Lupău a fost externată din maternitate și a ajuns acasă cu fiul ei, Iair, așa cum a mărturisit prin intermediul rețelelor de socializare.

Este timpul să plecăm acasă. Abia am așteptat și de azi începem o nouă etapă. Sunt convinsă că va fi foarte frumos, a transmis artista, chiar la plecarea din spital.

Vlăduța Lupău și fiul ei au ajuns acasă. De ce surpriză au avut parte

Într-o postare la Insta Story, aceasta le-a arătat urmăritorilor de ce surpriză a avut parte când a ajuns acasă cu bebelușul. Cântăreața a publicat imagini cu pătuțul micuțului Iair, înconjurat de baloane, unele dintre ele personalizate. De asemenea, soțul ei, Adi Rus, a așteptat-o cu un aranjement floral impresionant.

La scurt timp după ce venit pe lume micuțul, artista a publicat pe rețelele de socializare un mesaj extrem de emoționant.

Iair… știam că îți vei alege o zi binecuvântată în care să vezi lumina zilei! Bine ai venit pe lume minunea mea! Continui scrisoarea către tine… știi că ți-am zis că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu iar El îți va da totul… ei bine cu asta începem drumul vieții tale! (…)

De azi, tu mi-ai dat cel mai frumos nume “mama”… iar pentru asta eu îți mulțumesc și îi dau slavă Lui… pentru că vreau să știi că de multe ori nu credeam că și pe mine mă va alege un suflet să-i fiu mamă, dar iată-te! M-ai ales tu! Iar tu… în viața aceasta am să fac în așa fel încât să îmi fi cea mai bună carte de vizită! Nu vreau ca să-ți zică lumea “Ești băiatul Vlăduței…” ci mie să-mi zică “Ești mama lui Iair!, a scris cântăreața.