Vestea momentului despre alocații. 282 de lei de beneficiar! Cine primește acești bani

În luna iulie, 3.524.030 de copii au beneficiat de acest ajutor, cei mai mulți în Bucureşti (356.266) şi în judeţele Iaşi (187.492), Suceava (132.041) şi Constanţa (124.176).

Statul român a achitat în luna iulie ajutoare pentru copii însumate la 995,06 milioane de lei. Suma medie plătită fiind de 282, 36 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Ajutoarele pentru copii au fost însumate la 995,06 milioane de lei

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în județul Botoșani, acolo unde copiii au primit 288,06 lei, precum și în Caraş-Severin (286,75 lei) şi Timiş (286,19 lei).

Acest tip de alocație are caracter personal și se acordă copiilor cu vârstă de până la 18 ani, precum și celor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Ce se întâmplă cu bursele elevilor

Vești importante și despre bursele elevilor, acestea vor fi modificare prin noile legi ale Educației anunțate de ministrul Sorin Câmpeanu, marți, în conferința de presă. Potrivit ministrului, Bursa de excelenţă olimpică I/ internaţională va fi de 1.000 lei/lună, în timp ce Bursa de excelenţă olimpică II/ naţională va fi de 700 lei/lună.

Acestea se acordă elevilor care obţin distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei sau la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei. Bursă profesională, de 300 lei/lună, se acordă tuturor elevilor din învăţământul liceal profesional, cu condiţia respectării criteriilor de frecvenţă stabilite prin ordin al ministrului educaţiei.

De asemenea, bursă socială va fi de 300 lei/lună şi va reprezenta o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar.

Bursă de performanţă şcolară va fi de 500 lei/lună şi va fi o formă de stimulare a elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură. Bursa de performanţă şcolară se poate cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială. Fondul pentru burse se alocă unităţilor de învăţământ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, în funcţie de numărul de elevi de la învăţământul cu frecvenţă. Fondul pentru burse nu poate fi folosit cu altă destinatie. Autorităţile publice locale pot suplimenta fondul de burse al şcolii, potrivit românianet.ro.