O tragedle de proporții a avut loc în Piatra Neamț. Un copil de doar ani a suferit ranl grave, după ce a sărit de la etajul al patrulea. Accldentul a fost unul extrem de dureros, care ar fi putut fi fatal pentru băiețelul lăsat nesupravegheat.
Copilul a fost rănlt grav
Un copil în vârstă de doi ani a fost grav rănlt după ce, marţi seara, a căzut de la etajul patru al unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ. Conform primelor informații oferite de oamenii legii, copilul a profitat de faptul că părinții nu îl supravegheau si s-a urcat pe câteva perne şi apoi pe un scaun aflat la baza ferestrei, după care a căzut în gol.
Copilul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ, după care medicii au cerut ca acesta să fie transferat la o clinică de specialitate din Iaşi. Starea acestuia este una extrem de gravă și medicii sunt foarte rezervați în ceea ce privește recuperarea.
“În urma impactului, copilul a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
A fost deschisă o anchetă pentru a se stăvili cauza exactă a incidentului. În primă instanță, principalii vinovați sunt părinții, care l-au lăsat pe micuț nesupravegheat. Impactul a fost unul extrem de puternic, având în vedere că a căzut tocmai de la etajul patru.
La fața locului a ajuns o ambulanță și pentru mama copilului, aceasta suferind un șoc când a văzut în ce stare este fiul ei. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale imediat după incident.