Doi miri din Bacău au rămas fără darul de nuntă. Hoţii le-au furat peste 100.000 de euro şi un kilogram şi jumătate de aur
Incredibil! Cum au rămas doi miri din Bacău fără darul de nuntă, la o săptămână după eveniment.
Doi miri din Bacău au rămas fără darul de nuntă. La doar o săptămână de la eveniment, banii pe care i-au primit din partea invitaților, peste 100.000 de euro, au dispărut.
Doi miri din Bacău au rămas fără darul de nuntă. Hoții le-au furat peste 100.000 de euro
La o săptămână de la marele eveniment, tinerii proaspăt căsătoriți au rămas fără 120.000 de euro, darul de la nuntă, şi un kilogram şi jumătate de aur. După nuntă, mirii s-au întors la muncă în Marea Britanie.
Hoţii ar fi acţionat ca nişte profesionişti şi, înainte de jaf, ar fi tăiat telecomunicaţiile pe o rază de câţiva zeci de kilometri.
Păgubit: “ S-au luat în jur de 120 de mii de euro, un kilogram și jumăte de aur. Aveam alarme la dispecerat, aveam goarne. S-au dus la relee şi au tăiat comunicaţia de la telefon. Au tăiat Internetul şi lumina şi tot satul nu mai avea lumină, Internet şi comunicare telefonică. Au pus spumă pe goarne să nu audă vecinii şi au făcut discret planul.”
Atacul a fost dat noaptea.
După jaf, tatăl victimei a fost anunţat de o rudă că uşa de la intrare a fost forţată şi locuinţa pare să fi fost călcată de hoţi. Oamenii au cerut ajutorul poliţiştilor.
Tatăl păgubitului: “ Am văzut uşile de la seif scoase, uşa din faţă spartă şi cealaltă de metal sparte. A fost un pont. Nu a fost o întâmplare. A fost dar de la nuntă.”
Costel Dediu, primarul comunei: “Știu că lucrează în străinătate de foarte mulţi ani şi în vara asta a avut nuntă cu băiatul şi a avut o nuntă destul de mare. Eu le-am oficiat cununia civilă. Ei se trag dintr-o familie de oameni gospodari.”
Anchetatorii încearcă să dea de urma hoţilor. Aceștia urmăresc mai multe piste, iar surse din anchetă spun că varianta unui jaf la pont este cea mai probabilă.
Cătălina Păduraru, IPJ Bacău: “Poliţiştii de investigaţii criminale au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.”
Poliţiştii audiază acum mai multe persoane care au participat la nunta din urmă cu o lună.