Simona Halep ia în calcul o decizie radicală, în plin scandal de dopaj. Ce le-a mărturisit apropiaţilor

Simona Halep este pe cale să ia o decizie radicală după ce a fost prinsă dopată cu Roxadustat.

Simona Halep trăieşte un adevărat coşmar după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, după un test pe care l-a făcut la US Open.

Cea mai mare jucătoare de tenis din România a fost suspendată provizoriu şi urmează o perioadă crâncenă pentru ea.

Simona Halep se pregăteşte de o decizie radicală. Ce i-a mărturisit unui apropiat
Ajunsă la 31 de ani, Simona Halep riscă să-şi încheie fabuloasa carieră din cauza scandalului de dopaj în care este implicată.

Ea a fost testată la US Open de reprezentanţii Agenţiei Mondiale Antidoping şi a ieşit pozitivă la Roxadustat, o substanţă care se foloseşte împotriva anemiei, dar care stimulează producţia endogenă de eritropoietină şi producţia de hemoglobină şi celule roşii din sânge. Pe scurt, Roxadustatul creşte rezistenţa la efort.

Pentru Simona Halep urmează o perioadă de coşmar. Ea trebuie să se apere acum în acest scandal de dopaj şi să spere la o pedeaspă minimă, în contextul în care poate fi suspendată chiar şi 4 ani.

Ea le-a mărturisit unor apropiaţi că se gândeşte serios să se mute din ţară, cel puţin pentru o perioadă, pentru a se proteja în tot acest scandal şi pentru a se linişti.

Ideea Simonei Halep de a pleca din România nu este nouă. Primele informaţii despre acest plan au apărut după divorţul de Toni Iuruc, la începutul lunii septembrie 2022.

Atunci, mai multe surse ne-au declarat că ea plănuieşte să-şi cumpere o casă în Nisa, oraş care se află foarte aproape de academia lui Patrick Mouratoglu.

Însă, după scandalul de dopaj, ea n-ar mai fi atât de tentată de Nisa. Mai ales că Simona Halep a lăsat de înţeles că cineva din actualul staff ar purta responsabilitatea pentru scandalul de dopaj: ”Mă simt confuză şi trădată”, a spus sportiva din Constanţa.

Cel mai probabil, dacă îşi va duce planul la bun sfârşit şi se va muta din România, ea va alege alt oraş din Europa.