Vești bune pentru elevi! Aproximativ 21.000 de liceeni au fost incluși în programul social Bani de liceu. Mai multe informații pe acest subiect au fost oferite de către Ministrul Educației, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Este vorba despre programul Bani de liceu 2022-2023.
21.000 de elevi incluși în programul social Bani de liceu
Noul ministru al Educației a anunțat că în anul școlar 2022-2023 se vor încadra în programul social Bani de liceu, aproximativ 20.948 elevi. Potrivit informațiilor de la Minister, numărul total de beneficiari este egal cu numărul de solicitanţi eligibili. Lista finală, după soluţionarea contestaţiilor, cu beneficiarii bursei a fost afişată joi, 27 octombrie, pe site-ul ministerului.
Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este derulat de Ministerul Educaţiei începând cu anul 2004. Prin intermediul acestui program, fiecare beneficiar primește lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor conditiilor legale prevăzute, suma de 250 lei ca formă de sprijin în vederea continuării/finalizării studiilor.
250 de lei pentru elevii din programul Bani de liceu
Ministerul Educației și Cercetării continuă și în anul școlar 2022-2023 derularea Programului național de protecție socială “Bani de liceu”, conform legislației în vigoare.
Depunerea cererilor a avut loc în perioada 15-25 septembrie 2022, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie au avut loc ancheta socială și evaluarea eligibilității cererilor depuse, iar în intervalul 22-25 octombrie au fost rezolvate contestațiile și afișate rezultatele finale.
Programul urmărește acordarea unui sprijin financiar pentru elevii din învățământul liceal. Prin intermediul acestui program este acordat un sprijin financiar elevilor din învățământul liceal în vederea continuării/finalizării studiilor.
În urma adoptării Hotărârii de Guvern 712/2018, începând cu anul școlar 2018-2019, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar.
Pe lângă indexarea aceste sume (de la 180 lei/lună), a fost majorată și valoarea plafonului maxim de acordare a bursei de la 150 lei la 500 lei/membru de familie.