Vești bune pentru românii care au probleme cu furnizorii de energie electrică sau gaze naturale. Cei care s-au plâns în ultima perioadă de modul în care au comunicat cu furnizorii, de facturi prea mari, sau de nerespectarea contractelor, au pârghii la îndemână pentru a schimba situația în favoarea lor.
Anunț important de la ANRE
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunțat că românii care vor să își schimbe furnizorul de energie sau gaze vor avea la dispoziție o aplicație care simplifică întregul proces.
Astfel, dacă până acum era o corvoadă pentru cei care își doreau să-și schimbe furnizorul, având de așteptat până la o lună pentru soluționarea cererii, odată cu noile schimbări procedura se va simplifica considerabil.
ANRE a dezvoltat o alternativă digitală care reduce timpul la doar 24 de ore. Aplicația se numește POSF va fi disponibilă de la jumătatea lunii noiembrie.
Imediat după perioada de verificare și validare a bazei de date a POSF, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei va anunța public data de la care platforma poate fi utilizată de către consumatori.
Pot folosi aplicația atât persoanele fizice cât și cele juridice. Aplicația a costat 19 milioane de lei, iar 98% din sumă provine din fonduri nerambursabile.
Ce vor putea face consumatorii prin POSF
Cei care vor să-și schimbe furnizorul de energie electrică sau gaze naturale trebuie să intre în aplicația POSF, să își facă un cont și să identifice locul de consum. Vor apărea acolo contractele pe care le au în derulare și ofertele existente pe piață.
În aplicație trebuie introdus indexul, care până acum era citit de furnizor. Este important de precizat că aplicația vă va cere și o fotografie care să demonstreze că indexul transmis este cel corect.
A crescut numărul de reclamații către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. În perioada 01.01.2022 – 25.10.2022, au fost înregistrate 32822 reclamații către ANRE din care 20841 în domeniul energiei electrice și 11981 în domeniul gazelor naturale.