Când intră prima tranșă de bani pe cardurile sociale. Anunțul făcut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Și în anul 2023, Guvernul va acorda românilor care fac parte din categoriile vulnerabile cardurile sociale în valoare de 50 de euro, o dată la două luni. Pentru anul acesta, bugetul este de aproximativ 1,8 miliarde de euro.

Românii din categoriile vulnerabile vor primi, în curând, prima tranșă de bani, însemnând suma de 50 de euro, pentru achiziționarea de alimente sau pentru plata meselor calde.

Prima tranșă de bani va intra pe cardurile sociale în luna februarie, după ce Guvernul a anunțat, inițial, o întârziere. Data preconizată este cea de 20 februarie, conform informațiilor oferite de surse ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul unei emisiuni televizate.

Tot pe data de 20 februarie, vor intra și banii pentru voucherele de energie, sumă în valoare de 700 de lei. „Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte șase tranșe a câte 250 de lei, o dată la două luni”, a anunțat sursa respectivă.

Banii de pe cardurile sociale pot fi accesați doar de către beneficiarii acestora. În cazuri excepționale, aceștia pot da buletinul și cardurile unei persoane apropiate, dacă ei nu se pot deplasa la operatorii economici.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene mai acordă și pachete cu alimente pentru românii cu o situație economică precară. Acestea sunt livrate prin intermediul Programului Operațional „Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate”.

Pe parcursul anului curent, aceste ajutoare ar putea ajunge la mai multe persoane, deoarece Marcel Boloș își dorește creșterea pragului de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Marius Budăi vrea pensii și salarii mai mari

Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat că, în România, pensiile și salariile sunt mici, în ciuda creșterilor care au fost aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2023. Chiar dacă acesta nu a spus dacă veniturile vor mai crește în decursul acestui an, i-a asigurat pe români că nu vor scădea.

„Nu vom accepta sub nicio formă ca veniturile niciunui cetăţean să scadă, ci, din contră, să crească, pentru că veniturile din România sunt încă foarte mici şi încă avem nevoie de creşteri, fie că vorbim de salariile de la stat sau de la privat sau de pensii sau de alte surse de venituri pentru cetăţeni”, a spus ministrul Muncii.

De asemenea, Marius Budăi a precizat faptul că anunțul despre o nouă majorare a pensiilor și a salariilor românilor se va face abia după ce, în Coliție, se va cădea de acord asupra tuturor elementelor clare care vor fi aduse în discuție.