Oana Lis a dat vestea despre Viorel. Ce se întâmplă acum cu fostul edil al Capitalei
Partenera sa de viață a spus că sunt foarte norocoși că acum mănâncă tort, nu colivă, având în vedere că Viorel Lis a trecut prin perioade mai grele din cauza problemelor de sănătate.
”Vreau să spun că-l iubesc foarte mult. Suntem norocoși că azi mâncăm tort, nu mâncăm colivă. Am trecut prin multe.
Au fost momente foarte grele în ultimii ani și sunt fericită că este acasă cu mine. E o vârstă frumoasă, e o vârstă la care nu mulți români ajung și e o vârstă la care și eu vreau să ajung”, a spus Oana Lis.
Viorel Lis, trist din cauza vârstei pe care o are
De partea cealaltă, Viorel Lis spune că este trist când se gândește la vârsta pe care o are. Fostul edil al Capitalei precizează că la 80 de ani nu mai poate face lucrurile așa cum le făcea înainte.
De asemenea, el a mai spus că acum Salvările sunt cele care au venit cel mai des ca musafirii, subliniind că le-a chemat de vreo 20 de ori.
În plus, Viorel Lis mai spune că a fost internat de vreo cinci-șase ori.
”Eu mă întristez când mă gândesc că am 80 de ani, pentru că nu e o vârstă la care mai poți să faci totul cum făceam când eram tânăr, adică și plimbări, și muncă și distracție.
Acum mai greu, din ce în ce mai greu. În ultimul timp, cel mai des ca musafiri au venit Salvările. Cred că de 20 de ori le-am chemat. Am fost de vreo 5-6 ori internat”, spune fostul edil al Capitalei, Viorel Lis, pentru Antena Stars.