Cristina Ciobănașu, ironie subtilă la adresa Oanei Moșneagu după anunțul relației cu Vlad Gherman

Relația lui Vlad Gherman cu cu Oana Moșneagu a fost neașteptată pentru unii și speculată de alții, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi adevărată. În ceea ce o privește pe fosta iubită a actorului, Cristina Ciobănașu, anunțul nu pare să fi fost deloc o surpriză, iar odată ce relația a devenit publică par să fi apărut și ironiile subtile din partea acesteia.

Chiar dacă și-a refăcut viața amoroasă înaintea fostului iubit, Cristina Ciobănașu nu s-a abținut din a face o ironie subtilă, aparent, după ce Vlad Gherman și-a anunțat relația cu Oana Moșneagu. Iată ce replică i-a dat actrița colegei de breaslă pe platourile de filmare ale serialului ”Adela”!

Personajul interpretat de Oana Moșneagu în serialul difuzat pe Antena 1 a revenit în povestea care a captivat publicul încă de la primul sezon. Astfel, publicul a aflat că Andreea trăiește, de fapt, iar actrița a putut să posteze clipuri și imagini de la filmări pentru prima dată după mult timp. Momentul a coincis și cu anunțul relației ei cu Vlad Gherman.

Astfel, când actuala iubită a actorului a făcut primul InstaStory de la filmări, fosta parteneră a acestuia a apărut în cadru și i-a dat o replică ce pare a fi și o ironie subtilă în urma anunțului relației dintre ea și Gherman.

„Fac și eu un story, că nu am mai făcut de mult timp, pentru că lume nu știa că Andreea trăiește”, a spus Oana Moșneagu, în cadrul unui story în care apare pe platourile de filmare ale serialului ”Adela”.

„Te simți bine acum că poți să postezi și tu ?!” a fost reacția imediată a Cristinei Ciobănașu.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds