O știi pe Aspirina din „Las Fierbinți”? E incredibil cum arată, de fapt, în realitate. O vezi pe stradă și nu o recunoști!

Mirela Oprișor joacă rolul unei prostituate, pe nume Aspirina, în serialul românesc „Las Fierbinți” și este unul dintre cele mai interesante personaje din serial.
Dacă în serail este o prezență care iese în evidență de fiecare dată, puțini din fanii „Las Fierbinți” își pot imagina cum arată actrița Mirela Oprișor în momentele în care nu se află pe platoul de filmare.
În serialul românesc, actrița apare machiată strident, cu perucă roșcată și fuste scurte și extravagante, „Aspirina” așa cum se numește Mirela Oprișor în serial, e o familistă convinsă și foarte elegantă.

S-a angajat la Teatrul de Comedie după terminarea facultății, dar a rămas într-un con de umbră în perioada în care s-a născut fiica ei. Rolul care a readus-o în atenția publicului și a regizorilor este cel al Adrianei Hanganu din filmul „Marți, după Craciun”, regizat de Radu Muntean.
Pentru acest rol a primit și Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Sarajevo.

Mirela Oprișor, alias Aspirina din Las Fierbinți, este fără îndoială una dintre cele mai apreciate actrițe de publicul român. Puțini știu însă că Mirela are, în realitate, un look total diferit față de cel al celebrului său personaj din serialul de comedie.

Aspirina din Las Fierbinți are părul lung și e roșcată, iar Mirela Oprișor își poartă părul scurt și e blondă.
Actrița, care îi dă viață celebrului personaj din serialul de la Pro TV, are o imagine diferită în realitate, pe care nu mulți telespectatori o cunosc.

Spre exemplu, așa și-a făcut Mirela apariția la Gala Premiilor Uniter, iar prietenii virtuali nu au evitat s-o felicite pentru felul în care arată. „Esti o divă, o femeie extraordinară!”, „Superbă!”, sunt doar câteva dintre comentariile primite de îndrăgita actriță pe contul de instagram.