Adriana, fiica cea mică a lui Adrian Minune, gest neașteptat la doar 18 ani. Ce a făcut tânăra și cum a reacționat manelistul când a aflat
Adrian Minune este mândru tată a două fete și a unui băiat, Carmen Simionescu, Adrian Jr. Simionescu și Adriana Simionescu. Manelistul este deja bunic, Karmen Simionescu a adus pe lume o fetiță.
Cea din urmă s-a mutat cu iubitul său încă de când era minoră, iar acum sora sa mai mică a trecut și ea relația cu iubitul la nivelul următor.
Adriana Simionescu, în vârstă de 18 ani, s-a mutat acasă la băiatul în brațele căruia și-a găsit fericirea.
„M-am mutat de curând cu iubitul meu. Stăm la el acasă. Nu este mare diferență. Este cam același lucru că stăm doar la două străzi distanță”, a declarat fiica cea mică a lui Adrian Minune la Showbiz Report, de la Antena Stars.
Deși a plecat de la sub aripa părinților săi, Adriana se vede zilnic cu ei pentru că stă foarte aproape de casă. Petrece la fel de mult timp alături de sora sa Karmen, iar familia a rămas la fel de unită ca înainte.
Adriana mărturisește că mutarea de la casa părintească a venit natural: „Nu a fost ceva gândit foarte mult sau anunțat dinainte, premeditat a fost pur și simplu ceva spontan. Pur și simplu am dormit la el o seară, două și așa am rămas la el”, mai spune Adriana.
Adrian Minune a aflat abia când Adriana era deja mutată. Fiica cea mică a manelistului povestește că tatăl său a aflat atunci când s-a întors într-o seară de la muncă și nici una dintre fete nu era acasă. Soția lui i-a spus că Adriana a rămas la iubitul său Nicu, iar manelistul nu a fost foarte încântat să afle ultimul: „Păi cum adică a rămas la Nicu? Și eu nu știu nimic?”, ar fi spus Adrian Minune, a povestit fiica sa.
Tânăra s-a întors a doua zi acasă după ce a aflat de la mama sa și a stat de vorbă cu manelistul, care a fost de acord și i-a dat „binecuvântarea” să se mute.
Aceasta are o relație de doi ani de zile cu Nicu, iubitul său, iar acum a venit momentul să se mute împreună.
Adriana este pasionată de muzică și calcă pe urmele surorii sale care a făcut carieră ca artist. Talentul, moștenire de familie, s-a împărțit la toți frații, iar ea se bucură că poate împărtăși cu oamenii darul pe care îl are.
Tânăra încarcă în mediul online videoclipuri cu ea în timp ce cântă și pregătește piese superbe pe care le promovează pe rețelele de socializare. Cert e că tatăl său este foarte mândru că fiicele lui au luat de la el talentul muzical.