Teo Trandafir a rămas singură la Kanal D. De ce a abandonat Bursucu emisiunea pe care o prezentau împreună

Teo Trandafir a rămas fără coprezentator. Bursucu, colegul ei de platou va părăsi emisiunea „Teo show”. Partenerul lui Teo Trandafir a fost cooptat într-un nou proiect la Kanal D.

Îndrăgita prezentatoare de televiziune, Teo Trandafir rămâne fără colegul ei din emisiunea „Teo show”, Bursucu. Pe numele său real, Adrian Cristea se retrage din emisiunea de după-amiază. Fanii nu au motive de îngrijorare, întrucât acesta va face parte dintr-un nou show care va fi difuzat în curând.

Bursucu va putea fi urmărit într-un nou proiect de televiziune la același post unde a devenit consacrat în anul 2015. Prezentatorul de televiziune va face parte din matinalul postului Kanal D, „Dimineți cu noi”. Alături de el, emisiunea va fi prezentată de Viviana Sposub, finalistă a emisiunii „Bravo, ai stile! Celbrities”, dar și de comediantul George Tănase.

„O nouă etapă în cariera mea..”

„Mă simt privilegiat să am această misiune zilnică, aceea de a-i face pe cei de acasă să înceapă ziua cât mai bine. Cum te trezești dimineață așa îți va merge până seară, așa că vom face în așa fel încât zilele să le fie telespectatorilor mai frumoase, râsul mai sănătos, iar veștile cât mai utile! Îmi doresc să aflăm împreună cum să ne facem viața mai frumoasă, mai relaxată. E un proiect în care cred foarte mult, o nouă etapă în cariera mea și abia aștept să mă întâlnesc cu telespectatorii matinali.” a declarat Adrian Cristea, alias Bursucu

Teo Trandafir și Bursucu prezentau împreună emisiunea „Teo show”, în fiecare zi de luni până vineri de la ora 15 pe Kanal D. Bursucu este cunoscut publicului și pentru emisiunea „Roata norocolui” prezentată alături de Ana Maria Barnoschi în fiecare seară de sâmbătă. Bursucu s-a alăturat echipei Kanal D în anul 2015, iar prima lui emisiune live a fost încărcată de emoții.

„În prima zi de emisie nici nu auzeam in cască, din cauza emoțiilor. Mă aflam alături de Teo, un profesionist desăvârșit, și îmi doream să fiu la înălțimea așteptărilor!” a spus în cadrul unei emisiuni acesta