Decizie CCR definitivă și obligatorie: masca de protecție în exterior este neconstituțională

Curtea Constituțională a României a decis că purtarea măștii de protecție în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă este neconstituțională. Decizia judecătorilor Curții Constituționale a României a fost anunțată, oficial, marți, 15 februarie 2022.

Obligativitatea purtării măștii de protecție este neconstituțională
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie. S-a luat această decizie după ce judecătorii CCR au constatat că Guvernul Orban nu a cerut avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța prin care s-a stabilit instaurarea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit articolului 79.

Printr-un comunicat de presă al CCR se arată că:

(…)în ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie
Prin OUG 192/2020 a fost scos termenul „spaţii publice închise”, fiind înlocuit de „spaţii publice”. Articolul modificat prin OUG declarată neconstituţională prevede: „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.

De asemenea s-a decis modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Facem precizarea că celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

OUG rămâne însă în vigoare până la publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, ceea ce poate dura până la 30 de zile.

Reamintim faptul că din 7 februarie 2022, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Autoritățile au anunțat că se așteaptă ca valul 5 să fie ultimul din pandemie și că începând din primăvară vor fi ridicate gradual restricțiile. Potrivit Ministrului Sănătății, cel mai probabil, ultima măsură ridicată va fi cea care face referire tocmai la obligativitatea purtării măștii de protecție.