Mirela Vaida s-a accidentat chiar la intrarea în platoul „Acces Direct”. Ce a pățit vedeta: „Trebuie să mă mut la biserică”

Mirela Vaida, îndrăgita prezentatoare a emisiunii „Acces Direct”, s-a accidentat chiar în momentul în care se pregătea să intre în platou. În ediția de vineri a show-ului „Acces Direct” de la Antena 1, Mirela Vaida a trecut printr-o sperietură de zile mari atunci când s-a accidentat.

Din vocea îndrăgitei prezentatoare se poate remarca faptul că incidentul nu a fost unul lipsit de durere.

Mirela Vaida s-a accidentat în timpul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1
Vedeta de la Antena 1 se pregătea să își facă intrarea în platou, ca să anunțe subiectele ediției și să își prezinte invitații, atunci când s-a lovit la piciorul stâng. „Doamne, multe mi se mai întâmplă! Multe mi se mai întâmplă!

Deci pe cuvântul meu! Cum să-mi prind piciorul între astea?! Câte, Doamne, mi se mai întâmplă mie în platoul ăsta, în emisiune în direct? Sunt bine, mai contează?! Stângul nu îl mai am, dar ce să fac. Deci e ceva legat de picioare în platoul ăsta, pe cuvântul meu.

Ce să mai zic? Că habar n-am ce să mai zic. Dar de ce mi se întâmplă numai mie?! Să mă duc la popă, să mă dezlege, ceva. Să-mi citească de dezlegare, să-mi facă ceva. Mi-am prins piciorul, am țipat și s-a auzit, da? Mi-a rămas piciorul acolo, m-am și învinețit.

Și au mai fost din astea. Trebuie să mă mut la biserică, să-mi citească popa în fiecare zi, înainte și după ce plec de la emisiune”, a fost reacția Mirelei Vaida, la scurt timp după ce a reușit să își desprindă glezna dintre ușile ce fac accesul în platoul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1.

Pentru cei care nu știu, în urmă cu doar câteva luni, Mirela Vaida a fost atacată în direct de către o femeie care a intrat complet dezbrăcată în platou. Aceata a aruncat cu un pietroi imens și a fost la un pas de a crea o traged1e.

Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” nu a mai putut să-și stăpânească lacrimile și a trecut prin momente grele. După incidentul cu pricina, vedeta a dezvăluit faptul că a fost urmărită de către o mașină pe stradă, condusă de un bărbat.

Ulterior, Mirela Vaida a dezvăluit ce amenințări a primit de la o persoană din mediul online, numită Magdalena Șerban și știută de români ca fiind „crim1nala de la metrou”.