ALERTĂ ROŞIE ÎN ROMÂNIA! CENTRELE MILITARE DE COMANDĂ AU FOST ACTIVATE

Ministerul Apărării informează joi dimineaţa că, având în vedere situaţia de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a luat toate măsurile necesare de reacţie, atât cele care revin în mod direct instituţiei, precum şi cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului naţional de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituţională, elaborate din timp”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi dimineaţa o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin a susţinut că încearcă să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.

Liderii europeni, ai SUA, NATO şi ONU au reacţionat la anunţul preşedintelui Federaţiei Ruse, cerându-i să oprească „agres1unea militară” împotriva Ucrainei şi au condamnat ferm ata.cul Rusiei.

Presa internaţională a relatat despre focuri de arme în apropiere de principalul aeroport din Kiev şi expl0zii în mai multe locuri din Ucraina, între care şi Odesa, port la Marea Neagră.

Ucraina a anunţat închiderea spaţiului său aerian, iar preşedintele Volodimir Zelenski a decretat legea marţială în toate teritoriile ţării.

Armata ucraineană a afirmat joi că a doborât în estul ţării cinci avioane şi un elicopter ale armatei ruse, potrivit AFP. La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunţat, într-un comunicat de presă preluat de EFE, că forţele armate ruse au neutralizat apărarea aeriană a Ucrainei şi au distrus infrastructura bazelor aeriene ucrainene, în cadrul operaţiunii militare lansate de Moscova.