Vladimir Putin Este Implorat Să Oprească Războiul. Apel De Ultim Moment Către Președintele Rusiei. „În Numele Umanităţii, Să Nu Permitem Declanşarea În Europa A Ceea Ce Ar Putea Fi Cel Mai Grav Război De La Începutul Secolului”
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a lansat un apel puternic adresat preşedintelui rus Vladimr Putin, implorându-l să-şi recheme trupele şi „să oprească” imediat atacul lansat împotriva Ucrainei, relatează AFP.
„Domnule preşedinte Putin, în numele umanităţii, chemaţi-vă trupele în Rusia!”, a tunat şeful ONU, vizibil emoţionat de anunţarea unei operaţiuni militare ruse în Ucraina în toiul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind criza ruso-ucraineană.
„Este cel mai trist moment al mandatului meu de secretar general al ONU”, a declarat el.
„În numele umanităţii, să nu permitem declanşarea în Europa a ceea ce ar putea fi cel mai grav război de la începutul secolului”, a insistat Antonio Guterres.
În timp ce se deschidea reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU consacrată crizei ruso-ucrainene, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, într-un discurs-surpriză, la televiziune, că a „luat decizia unei operaţiuni militare” în Ucraina.
Potrivit lui Antonio Guterres, acest conflict ar putea avea consecinţe „devastatoare pentru Ucraina, pentru Rusia” şi imprevizibile pentru economia mondială, afectată deja puternic de pandemia covid-19.
În cazul în care acest conflict „conduce la un război generalizat, este dificil să prevedem cât de dramatic va fi ca număr de oameni care vor muri, ca număr de oameni care vor fi deplasaţi, ca număr de oameni care-şi vor pierde speranţa în viitor”, a subliniat secretarul general al ONU.
Imediat după discursul lui Vladimir Putin, explozii s-au auzit la Kiev şi în mai multe alte oraşe.
Săptămâni de presiuni diplomatice şi amennţări cu sancţiuni ale Occidentului nu au avut niciun efect, iar Rusia, care a comasat între 150.000 şi 200.000 de militari la frontiera cu Ucraina, a lansat până la urmă o ofensivă.
Statele Unite au anuţat că urmează să depună joi un proiect de rezoluţie la Consiliul de Securitate al ONU prin care condamnă Rusia din cauza ”războiului” său în Ucraina.