UTLIMA ORA. Gruparea de hackeri Anonymus a declarat război Rusiei și a atacat site-urile rusești

Gruparea de hackeri Anonymous a declarat război cibernetic Rusiei și a atacat mai multe site-uri ale guvernului rus, inclusiv serviciul de știri Russia Today, controlat de stat.

Potrivit ABC News, hackerii au anunțat că au lansat operațiuni cibernetice care au afectat pentru scurt timp RT.com, precum și site-urile web ale Kremlinului, ale guvernului rus și ale ministerului rus al Apărării.

RT.com a confirmat că atacul a avut loc, precizând că unele site-uri web s-au încărcat mai greu, iar altele au ajuns offline pentru „perioade prelungite de timp”.

Informațiile furnizate de către Russia Today despre situația din Ucraina au fost numai pro-ruse, arătând focuri de artificii și sărbători în teritoriile nou ocupate de ruși.

În Marea Britanie, parlamentarii au spus că acest canal TV este „instrumentul personal de propagandă” al președintelui rus Vladimir Putin, astfel că ar trebui interzis.

Expertul în securitate pe internet Robert Potter a spus că atacul de tip DDoS, utilizat de Anonymus, a fost ”ca și cum ai încerca să treci cinci oameni printr-o ușă în același timp”, a explicat el.

Atacurile DDoS sunt considerate ușor de lansat, dar și ușor de combătut.

O măsură simplă este dezactivarea traficului străin, ceea ce ar putea explica de ce în prezent pare mai ușor să accesezi RT.com din interiorul Rusiei decât din exterior.