Caz de sclavie modernă în Cluj-Napoca. Un bărbat a murit după doi ani de teroare

Doi proprietari ai unui aprozar din Cluj-Napoca au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane, după ce au obligat doi oameni să le fie sclavi.

Una dintre victime, un bărbat de 61 de ani, a fost exploatată timp de doi ani până când a murit. Cealaltă persoană a fost eliberată din sclavie în urmă cu două săptămâni. Conform Digi 24, aprozarul respectiv funcționează în zona Gării din Cluj-Napoca.

Caz de sclavie modernă în Cluj-Napoca, la un aprozar din zona Gării

Victimele, doi oameni ai străzii, au fost bătute constant pentru a fi convinse să muncească și să nu se plângă. Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost exploatat timp de doi ani. Suspecții au 40 de ani și 51 de ani, fiind vorba de un bărbat, respectiv o femeie.

Inițial, cei doi agresori au găsit un om al străzii pe care l-au convins să muncească pentru un salariu decent. Mai mult, i-au oferit și adăpost și hrană. În scurt timp, însă, acesta și-a dat seama că a devenit sclav și a fost bătut timp de doi ani de zile pentru a continua să ”slujească” pe gratis.

În 2023, ”afaceriștii” au recrutat și o altă persoană” pe care au forțat-o să muncească în condiții identice până la începutul lunii martie a aceluiași an. Autoritățile au descins în forță după ce au adunat suficiente probe pentru acest caz, iar cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și arestați ulterior pentru 30 de zile.

DIICOT a descoperit un caz de sclavie în Giurgiu

În urmă cu un an, DIICOT a descoperit o familie din localitatea Goștinari, Giurgiu, care racola persoane vulnerabile cu handicap mintal. Aceste persoane erau ținute drept sclavi, obligate să muncească din greu și să trăiască în condiții absolut îngrozitoare.

Deținătorii de sclavi deveniseră pricepuți la ce făceau, astfel că ofereau bani unor taximetriști să le aducă noi victime din diverse gări, în special din rândul oamenilor străzii. Conform Antena 3, victimele mâncau o singură dată pe zi, în cel mai fericit caz, și munceau 12 ore pe zi.

Mai mult, oamenii dormeau doar 3-4 ore pe noapte și erau bătuți constant. La fel ca și în cazul din Cluj, victimele erau ademenite cu salarii bune și cu condiții decente de muncă, însă realitatea era total diferită. În cele din urmă autoritățile au aflat despre ce se întâmpla în acea casă după ce un ”sclav” a reușit să fugă. Și mai trist, vecinii din sat știau prea bine ce se întâmplă, însă le era frică să spună ceva, considerând familia deținătoare de sclavi drept periculoasă.