Sunt mai multe date care indică faptul că sute de mercenari ruşi au fost trimiși să îl elimine pe Volodimir Zelensky.
Militarii fac parte din celebrul grup Wagner, grup folosit pentru mai multe intervenții la nivel mondial.
Grupul de mercenari bine antrenați au intervenit în cele mai grele regiuni din lume, iar Moscova a negat mereu orice
legături pe care le-ar avea cu aceștia.
Presa internațională au relatat despre intervențiile brutale ale acestor militari bine pregătiți. Aceștia au intervenit în situații extreme în Libia, Siria sau Republica Centrafricană.
În schimb în această zi se vor purta negocieri cu liderii ruși asupra încetării răzb0iului din Ucraina.
Președintele Volodimir Zelenshi a afirmat faptul că personal nu crede în aceste negocieri mai ales că au loc pe teritoriul Belarusului, țară implicată alături de ruși în răzb0i.
Volodimir Zelensky este ţinta ruşilor, iar sursele arată faptul că celebrii mercenari Wagner au fost trimiși în Kiev pentrui a-l lichida. Vorbim despre, conform datelor care nu sunt confirmate oficial, 400 astfel de militari bine pregătiţi pentru situații conflictuale excepţionale.
Grupul Wagner a fost mereu învăluit sub o umbră neexistând date complete despre intervențiile acestora Totuşi, presa internațională a reletat în repetate rânduri că mercenarii au fost prezenți în Siria, Libia sau Republica Centrafricană.
Moscova i-a trimis în orice țară în care a avut interese și în care nu au dorit să intervină în mod oficial.
Autoritățile rusești a negat mereu legăturile pe care le-ar avea cu militarii privați. Informațiile despre misiunea acestora au ajuns la guvernul ucrainean sâmbătă dimineața.
Câteva ore mai târziu, Kiev-ul a declarat o operațiune ”dură” de 36 de ore pentru a mătura orașul de ”sabotorii ruși”.