„Nu-ți dau nimic! Asta-i tot ce am!” – a strigat orfana care spăla vase, în timp ce-și strângea geanta de sport la piept!

– Mâncare? murmură Bogdan, privind în interiorul genții. Resturi de mâncare?

Înăuntru erau câteva cutii de plastic cu rămășițe de la mesele clienților, bucăți de pâine, resturi de garnituri, chiar și câteva felii de prăjitură care nu fuseseră consumate complet. Toate aranjate cu grijă, învelite în șervețele.

Nadia stătea acolo, cu ochii în pământ, strângând mânerul genții ca și cum ar fi fost ultima ei speranță. Umerii îi tremurau ușor.

– Iau doar ce aruncați, șopti ea. Ce nu mai folosește nimeni. Nimic din ce e pentru clienți.

Bogdan rămase mut. Sentimentul de furie se transformă brusc în ceva mult mai complicat. Rușine, poate? Tristețe?

– Pentru cine sunt? întrebă el încet.

Nadia ridică privirea, șovăind între frică și mândrie.

– Pentru frații mei. Am trei acasă. Cel mai mic are cinci ani. Eu îi cresc de când părinții… de când au plecat.

Bogdan închise ochii pentru o clipă. Își aminti că angajase fata cu șase luni în urmă, impresionat de perseverența ei. Venise de trei ori să ceară locul de muncă. Pe formular scrisese „orfană” la rubrica despre familie.

– De ce nu ai cerut ajutor? De ce nu ai spus nimic?

– Nu vreau milă, răspunse ea simplu. Voiam doar să muncesc și să am grijă de ai mei. Știu că e greșit ce fac, dar… dar…

Vocea i se frânse. Bogdan simți un nod în gât. Și el crescuse într-o familie săracă. Își amintea serile când mama lui împărțea o singură conservă între trei copii.

– Vino cu mine, spuse el brusc.

Nadia îl urmă înapoi în restaurant, tăcută și temătoare. Bogdan o conduse prin bucătărie, unde personalul se pregătea să închidă. Ajunși în fața frigiderului principal, el îl deschise larg.

– De acum încolo, la sfârșitul fiecărei zile, poți lua de aici câte un pachet. O să vorbesc cu bucătarul șef să pună deoparte mâncare proaspătă pentru tine și frații tăi. Nu resturi.

Ochii Nadiei se umplură de lacrimi.

– De ce ați face asta?

Bogdan zâmbi trist.

– Pentru că la vârsta ta eu furam mâncare din containerele de gunoi de la supermarket. Și pentru că nimeni nu mi-a întins o mână atunci.

Două luni mai târziu, Bogdan inaugură un program nou la restaurantul său. „Masă caldă pentru familii în dificultate” – în fiecare duminică, ușile se deschideau pentru copiii din orfelinatele locale și pentru familiile nevoiașe. Nadia era acum responsabilă de organizarea acestui program.

Iar în fiecare seară, la sfârșitul programului, când înmâna pachetul Nadiei, Bogdan simțea că restaurantul său devenise, în sfârșit, ceea ce își dorise mereu – nu doar un loc unde oamenii mănâncă bine, ci și un adevărat refugiu pentru cei care aveau nevoie.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.