A fost ales noul Papă – Papa Leone al XIV-lea.
Cardinalul Robert Francis Prevost, O.S.A., Prefect al Dicasterului pentru Episcopi și Arhiepiscop-episcop emerit de Chiclayo, este una dintre personalitățile marcante ale Bisericii Catolice contemporane. Cu o carieră ce îmbină devotamentul spiritual cu o activitate academică și administrativă remarcabilă, cardinalul Prevost este recunoscut astăzi drept una dintre figurile-cheie în conducerea structurii ecleziale a Bisericii universale.
Originile și începuturile vocației
Născut la 14 septembrie 1955 în Chicago, Illinois (SUA), Robert Francis Prevost a intrat în noviciatul Ordinului Sfântului Augustin (O.S.A.) în anul 1977, în provincia „Our Lady of Good Counsel”, în Saint Louis. La 29 august 1981, el a depus voturile solemne, consacrându-și viața slujirii lui Dumnezeu și comunității augustiniene.
A urmat studii teologice la Catholic Theological Union din Chicago, unde a obținut o diplomă în teologie, pregătind terenul pentru hirotonirea sa ca preot, care a avut loc pe 19 iunie 1982.
Formare academică și activitate misionară
La doar 27 de ani, Ordinul l-a trimis la Roma pentru a studia drept canonic la Universitatea Pontificală „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum). A obținut licența în 1984 și ulterior doctoratul, cu teza intitulată „Rolul priorului local în Ordinul Sfântului Augustin”, finalizată în 1987.
După studii, și-a început activitatea misionară în Peru, mai întâi în Chulucanas (1985–1986), iar apoi în Trujillo, unde a avut o contribuție esențială la formarea tinerilor aspiranți ai Ordinului. A deținut funcțiile de prior al comunității (1988–1992), director de formare (1988–1998) și profesor al celor profesați (1992–1998). În același timp, a fost vicar judecătoresc în Arhidieceza de Trujillo (1989–1998) și profesor de drept canonic, patristică și morală la Seminarul Major „San Carlos e San Marcelo”.
Conducere și responsabilitate în cadrul Ordinului
În 1999, Prevost a fost ales prior provincial al provinciei „Mother of Good Counsel” din Chicago. La scurt timp, în urma unui capitlu general, a fost ales prior general al Ordinului Sfântului Augustin – o funcție în care a fost reconfirmat în 2007. În această calitate, a coordonat la nivel global activitatea Ordinului, fiind un lider respectat și apreciat în lumea catolică.
După două mandate, în octombrie 2013, a revenit în provincie, unde a slujit ca profesor și vicar provincial.
Episcop și administrator apostolic în Peru
Pe 3 noiembrie 2014, Papa Francisc l-a numit administrator apostolic al Diecezei Chiclayo, ridicându-l la rangul de episcop și desemnându-l titular al Diecezei de Sufar. A preluat canonic dieceza la 7 noiembrie, iar hirotonirea sa episcopală a avut loc pe 12 decembrie, în sărbătoarea Fecioarei de Guadalupe, în catedrala din Chiclayo.
A fost episcop de Chiclayo din 2015, iar în martie 2018 a devenit al doilea vicepreședinte al Conferinței Episcopale Peruane. În anii următori, Papa Francisc l-a inclus în Congregația pentru Cler (2019) și Congregația pentru Episcopi (2020).
În aprilie 2020, a fost numit și administrator apostolic al Diecezei Callao, continuând să servească cu discreție și eficiență.
La conducerea Dicasterului pentru Episcopi
Un moment important în cariera cardinalului Prevost a fost numirea sa de către Papa Francisc, pe 30 ianuarie 2023, în funcția de prefect al Dicasterului pentru Episcopi, una dintre cele mai influente structuri ale Curiei Romane. În această calitate, el are un rol central în procesul de selecție, numire și supraveghere a episcopilor catolici din întreaga lume. Totodată, a fost numit președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
Cardinalul Robert Francis Prevost se remarcă printr-o combinație rară de erudiție, spirit misionar și leadership administrativ. Viața sa este un exemplu de fidelitate față de vocația augustiniană și de slujire necondiționată a Bisericii. Într-o perioadă de mari provocări pentru catolicismul mondial, prezența sa în fruntea unui dicaster atât de important oferă speranță și continuitate în spiritul reînnoirii promovat de Papa Francisc.
Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales joi, 8 mai, noul lider al Bisericii Catolice, în urma decesului Papei Francisc. Noul Suveran Pontif este Robert Francis Prevost, originar din Statele Unite, care a ales numele pontifical Papa Leon al XIV-lea, potrivit The Guardian.
Este cel de-al 267-lea Papă din istoria Bisericii Catolice.
umele noului Suveran Pontif a fost anunțat de către cardinalul marocan Dominique Mamberti, în calitatea sa de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice, care a rostit fraza „Habemus Papam”.
Cardinalii reuniți în Conclav la Vatican au ales noul papă, în a treia rundă de vot, în cea de-a doua zi a Conclavului. Fumul alb a apărut, joi seară, de la coșul Capelei Sixtine, la ora locală 18:07 (19:07 ora României), și a semnalat atât credincioșilor adunați la Vatican, cât și celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume că Biserica Catolică are un nou lider.
Fumul alb a fost întâmpinat cu aplauze și cu urale de credincioși.
Cine e noul Papă
Fumul alb care s-a înălțat din coșul așezat deasupra Capelei Sixtine a transmis lumii întregi vestea mult așteptată: Biserica Romano-Catolică are un nou papă. Cei 133 de cardinali electori, reuniți în conclav, au ajuns la un consens și au ales, prin vot majoritar de două treimi, noul lider spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lume.
În Piața Sfântul Petru, mii de oameni au izbucnit în urale la vederea fumului alb, simbolul tradițional al alegerii unui nou pontif. Pe ecranele uriașe instalate în piață, imaginile au fost însoțite de sunetul clopotelor monumentale ale Bazilicii Sfântul Petru, care au început să bată solemn, anunțând evenimentul istoric. Mulțimea entuziastă a continuat să crească, oameni din toate colțurile lumii arborând cu mândrie steagurile țărilor lor.
Deocamdată, identitatea noului papă nu a fost făcută publică. Conform protocolului, anunțul oficial va fi rostit în limba latină de pe balconul central al Bazilicii Sfântul Petru. Cardinalul Dominique Mamberti, în vârstă de 73 de ani, născut în Maroc dar de origine franceză, este cel care ar urma să facă anunțul — cu excepția situației în care chiar el ar fi fost ales papă.
Roma trăiește clipe de emoție intensă. Mii de credincioși s-au adunat în apropierea Viei della Conciliazione, în așteptarea momentului solemn în care noul Sfânt Părinte va fi prezentat lumii.
În spatele ușilor închise ale Capelei Sixtine, imediat după finalizarea votului, au loc ritualuri pline de semnificație: cel mai în vârstă dintre cardinali îl întreabă pe cel ales dacă acceptă alegerea canonică în calitate de Suveran Pontif. După accept, urmează întrebarea simbolică: „Ce nume dorești să porți?”
Cardinalii electori își exprimă apoi omagiul și supunerea față de noul papă, în timp ce rugăciuni de mulțumire sunt înălțate către Dumnezeu. Noul pontif este condus în sacristie pentru a fi îmbrăcat în veșmintele papale, după care este anunțat solemn:
„Annuntio vobis gaudium magnum: Habemus Papam!” („Vă aduc o mare bucurie: Avem Papă!”)
După acest moment sacru, Suveranul Pontif își face apariția pe loggia centrală a Bazilicii și oferă binecuvântarea apostolică tuturor celor prezenți și celor care îl urmăresc din întreaga lume.
Istoria continuă să se scrie în inima Vaticanului, scrie fresh24.ro