SUA laudă România pentru apărarea democrației în fața ingerințelor externe

Alegerile prezidențiale din România au atras aprecieri din partea unor oficiali de rang înalt din Statele Unite, care văd în organizarea scrutinului un model de reziliență democratică. Atât Trey Trainor, președintele Comisiei Electorale Federale a SUA, cât și generalul (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa, au apreciat capacitatea României de a organiza un proces electoral transparent, sigur și imun la influențe externe.

Într-o analiză publicată de Washington Examiner, Trainor a evidențiat măsurile excepționale de integritate electorală, cum ar fi verificarea riguroasă a identității alegătorilor, folosirea buletinelor fizice și supravegherea atentă a numărării voturilor.

”Am fost martor direct al unui proces electoral care nu doar că a îndeplinit, ci în multe privințe a depășit standardele democratice internaționale. Ca membru al Comisiei Electorale Federale, am observat alegeri în întreaga lume, iar sistemul României se remarcă drept un model de transparență, securitate și angajament civic”, a punctat oficialul american.

Generalul Hodges, la rândul său, a subliniat într-un interviu pentru presa românească rolul României în apărarea spațiului euroatlantic de dezinformare și interferențe. Acesta a arătat că România a fost o țintă pentru propaganda rusă, dar a dovedit că are instituții capabile să reziste.

„Tocmai de aceea, noi toți, Statele Unite ale Americii, România și toți ceilalți trebuie să fim realiști și să înțelegem că Rusia va continua să facă asta, va face tot ce poate. Din fericire, România a fost capabilă să o oprească”, a menționat generalul Hodges.

Declarațiile celor doi vin într-un moment crucial, în care securitatea proceselor democratice de la nivelul statelor europene este tot mai des contestată. România pare să fi oferit un răspuns solid, apreciat dincolo de granițele UE și NATO.