Cu toții avem zile în care nimic nu ne iese și în care speranța pare că dispare din viața noastră. O femeie a povestit pe rețelele sociale o astfel de zi, dar care a avut un final fericit.
“Ziua mea a început extrem de neplăcut. Fiul meu de șapte ani se lupta cu azaleele mele de pe balcon. Când l-am văzut, am simțit că mi se duce pământul de sub picioare. El m-a întrebat:
– Mami, pot să le duc la școală?
Nu am răspuns, l-am trimis să se pregătească de școală. M-am îndreptat către florile mele preferate și mi-a venit să plâng. Le-am atins și le-am spus că îmi pare rău.
Mașina de spălat s-a stricat și apa inundase baia. Doamne, dacă soțul meu ar fi dus-o la reparat atunci când am i-am spus… Oare care sunt prioritățile lui?
Am oprit mașina și am început să strâng apa, când fiul meu a intrat și a întrebat:
– Ce avem la micul dejun?
Am mers cu el în bucătărie și am deschis frigiderul. Nu mai era lapte pentru cerealele lui. Doamne, am uitat să iau lapte ieri. Ce-ar fi să mănânce niște pâine cu unt și dulceață? I-am preparat masa și l-am dus la școală.
M-am întors acasă și am început să scot hainele ude, nespălate din mașina de spălat și le-am aruncat în cadă pentru a le spăla de mână. Voiam să mă sui în mașină, să fug la munte și să mă ascund într-o peșteră din care să nu mai ies vreodată.
Toată ziua am spălat haine. Pe când le spălam mă gândeam că dragostea a dispărut din viața mea.
Nu știu cum a trecut timpul. Se făcuse 11 și trebuia să fug să-mi iau copilul de la școală. Deja întârziasem când aud că bate cineva la ușă.
Era învățătoarea fiului meu. Îmi adusese copilul acasă.
M-am speriat, am crezut că a făcut vreo boacănă la școală.
– Știți că Mircea a adus flori azi la școală?
Am dat din cap gândindu-mă la azaleele mele.
– Să vă povestesc ce s-a întâmplat ieri – a continuat învățătoarea. Ieri, o fetiță a devenit isterică la școală. Părinții ei divorțează și a strigat în clasă că ea nu mai vrea să trăiască, că vrea să moară, că nimeni nu o iubește. A plâns cu sughițuri. Nu știam cum să o consolez.
– Credeam că vreți să vorbim despre fiul meu – i-am spus enervată.
– Ajung și acolo. Mircea a adus astăzi flori și le-a dat acestei fetițe spunându-i că el o iubește.
Nu m-am simțiti niciodată atât de mândră. I-am zâmbit învățătoarei și i-am mulțumit. I-am șoptit fiului meu:
– Mi-ai făcut ziua mai frumoasă!
M-am întors la treburile mele și spre seară, m-am decis să strâng mizeria fiului meu de pe balcon. Era 18:30 când l-am auzit pe soțul meu intrând în casă. Am rupt ultima azalee și am fugit către ușa de la intrare.
I-am dat floarea soțului meu și i-am spus:
– Te iubesc.”