Am crezut ca mor de suparare in dimineata aia. Baiatul imi rupsese toate florile din balcon. Doamne, si cat tineam la ele. Apoi m-am suparat si pe sot… Cand am vazut-o si pe invatatoare la usa, am zis ca fac infarct. Apoi mi-a explicat ce era cu florile. Am uitat pe loc de orice suparare

Cu toții avem zile în care nimic nu ne iese și în care speranța pare că dispare din viața noastră. O femeie a povestit pe rețelele sociale o astfel de zi, dar care a avut un final fericit.

“Ziua mea a început extrem de neplăcut. Fiul meu de șapte ani se lupta cu azaleele mele de pe balcon. Când l-am văzut, am simțit că mi se duce pământul de sub picioare. El m-a întrebat:

– Mami, pot să le duc la școală?

Nu am răspuns, l-am trimis să se pregătească de școală. M-am îndreptat către florile mele preferate și mi-a venit să plâng. Le-am atins și le-am spus că îmi pare rău.

Mașina de spălat s-a stricat și apa inundase baia. Doamne, dacă soțul meu ar fi dus-o la reparat atunci când am i-am spus… Oare care sunt prioritățile lui?

Am oprit mașina și am început să strâng apa, când fiul meu a intrat și a întrebat:

– Ce avem la micul dejun?

Am mers cu el în bucătărie și am deschis frigiderul. Nu mai era lapte pentru cerealele lui. Doamne, am uitat să iau lapte ieri. Ce-ar fi să mănânce niște pâine cu unt și dulceață? I-am preparat masa și l-am dus la școală.

M-am întors acasă și am început să scot hainele ude, nespălate din mașina de spălat și le-am aruncat în cadă pentru a le spăla de mână. Voiam să mă sui în mașină, să fug la munte și să mă ascund într-o peșteră din care să nu mai ies vreodată.

Toată ziua am spălat haine. Pe când le spălam mă gândeam că dragostea a dispărut din viața mea.

Nu știu cum a trecut timpul. Se făcuse 11 și trebuia să fug să-mi iau copilul de la școală. Deja întârziasem când aud că bate cineva la ușă.

Era învățătoarea fiului meu. Îmi adusese copilul acasă.

M-am speriat, am crezut că a făcut vreo boacănă la școală.

– Știți că Mircea a adus flori azi la școală?

Am dat din cap gândindu-mă la azaleele mele.

– Să vă povestesc ce s-a întâmplat ieri – a continuat învățătoarea. Ieri, o fetiță a devenit isterică la școală. Părinții ei divorțează și a strigat în clasă că ea nu mai vrea să trăiască, că vrea să moară, că nimeni nu o iubește. A plâns cu sughițuri. Nu știam cum să o consolez.

– Credeam că vreți să vorbim despre fiul meu – i-am spus enervată.

– Ajung și acolo. Mircea a adus astăzi flori și le-a dat acestei fetițe spunându-i că el o iubește.

Nu m-am simțiti niciodată atât de mândră. I-am zâmbit învățătoarei și i-am mulțumit. I-am șoptit fiului meu:

– Mi-ai făcut ziua mai frumoasă!

M-am întors la treburile mele și spre seară, m-am decis să strâng mizeria fiului meu de pe balcon. Era 18:30 când l-am auzit pe soțul meu intrând în casă. Am rupt ultima azalee și am fugit către ușa de la intrare.

I-am dat floarea soțului meu și i-am spus:

– Te iubesc.”