50.000 de lei pentru fiecare copil născut! Se dă lege în România. Tocmai s-a depus proiectul

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat și a depus miercuri, 9 martie 2022, o propunere legislativă în sprijinul familiilor tinere. Este vorba despre implementarea Programului Național „Casa Noastră”, prin intermediul căruia statul român va putea împrumuta persoanele tinere căsătorite cu 150.000 de lei, fără dobândă, pentru achiziționarea sau construcția unei locuințe.

De această facilitate vor putea beneficia persoanele fizice care vor îndeplini următoarele criterii: nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția ori alte persoane o locuinţă, cu excepția situației în care a dobândit prin succesiune o locuință într-o cotă mai mică de 1/5; nu au deja în derulare un credit ipotecar în acest sens; unul dintre soți are vârsta

de până în 35 de ani, respectiv de până în 40 de ani pentru persoanele au locuit în străinatate și s-au reîntors în România cu minim 6 luni înaintea solicitării; realizarea de venituri impozabile în România, cu cel puțin 3 luni anterior.

O particularitate a proiectului legislativ este că, pe întreaga perioadă contractuală, beneficiarilor li se acordă o ștergere a datoriei a câte 50.000 lei, de la data nașterii sau a adopției pentru fiecare copil născut sau adoptat.

Sprijinirea și acordarea de facilități financiare tinerelor familii este una dintre prioritățile asumate de partidul Alianța pentru Unirea Românilor încă de la înființarea sa.

Un alt ajutor nesperat pentru copiii aflați în situații de risc
Anterior, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a oferit detalii despre un astfel de proiect, ce îi priveşte pe copiii din România.

Este vorba despre un proiect major, anunţat marţi, 8 martie, de către ministrul Familiei şi Tineretului, Gabriela Firea, şi care va fi finanţat din banii pe care România îi primeşte prin PNRR.

„Investim 50 de milioane de euro pentru copiii aflați în situații de risc. Am semnat, astăzi, acordul de finanțare dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Cu aceşti bani vor fi construite 150 de centre de zi pentru copiii din România aflaţi în situaţii dificile, a explicat ministrul Gabriela Firea, care a şi detaliat apoi modul în care vor fi cheltuite fondurile.

„Construim 150 de centre de zi pentru copiii din toată țara aflați în situații de risc. Ne propunem ca prin serviciile oferite în aceste centre să menținem în familie 4.500 de copii.

Cheltuim banii pentru:

centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți.

centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități.

centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii”, a precizat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a adăugat, în încheierea mesajului său, că “programul va fi gestionat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și va fi implementat prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”.potrivit parohia.eu