Ce viață! Fiica secretă a lui Ioniță din Clejani, de la cerșetoare pe străzile Londrei la vedetă muzicală

Deși toată lumea îi cunoaște pe Fulgy și Margherita drept singurii copii ai Clejanilor, Ioniță mai are o fiică, pe care nu a recunoscut-o, însă, niciodată. Aceasta nu a avut niciodată parte de iubirea tatălui ei și a trecut prin momente cumplite încercând să își facă un viitor.

Ramona Manole, fiica secretă a lui Ioniță de la Clejani a avut o viață grea

Ramona Manole este fiica nelegitimă a artistului din Clejani, iar viața ei nu a fost deloc bună. Tatăl ei nu a recunoscut-o niciodată drept fiica lui, iar acest lucru a făcut-o să sufere enorm.

Ea spune despre Ioniță de la Clejani că este un om fără suflet, pentru că a abandonat-o și nu i-a oferit niciodată dragostea de tată.

Ramona Manole a avut parte de o viață grea, iar la un moment dat a fost nevoită să cerșească pe străzile din Londra pentru a a putea să aibă ce să pună pe masă.

“Atunci când greutăţile vieţii mele se adună strig la Dumnezeu şi fără să vreau întreb ‘Unde eşti, tată?’ Eu una nu aş fi vrut să fiu rudă cu acest om! Dacă nu aş fi fost puternică, tata m-ar fi lăsat să mor! Am momente când îmi este dor de el, dar uit că tatăl meu este un om fără inimă şi atunci sunt forţată să revin la realitate şi îl rog pe Dumnezeu să mă liniştească.

Am un mesaj pentru toţi părinţii şi anume să îşi iubească copiii şi să nu îi abandoneze indiferent de situaţie. Să riscaţi cu toată fiinţa voastră pentru a vă creşte puişorul”, a declarat aceasta pentru Click!.
Cine este și cu ce se ocupă Ramona Manole, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani

La rândul ei, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani este cântăreață. Aceasta a trecut peste clipele grele din trecut și acum își permite să își cumpere tot ce dorește. Are o carieră muzicală departe de granițele României, o familie frumoasă, dar și o casă.

Recent, aceasta a lansat o nouă piesă, cu un titlu ironic. Chiar în timp ce Margherita făcea accidentul cu mașina, Ramona Manole posta un mesaj pe pagina ei de Facebook privind lansarea noii melodii, care se numește „Mândru-i tata când mă vede”.
sursa:infamilie.tv

Dacă despre Vulpița s-a aflat câți bani ia de la Acces Direct, acum a venit și rândul Mirelei Vaida. Anunțul despre salariu l-a făcut chiar ea

Mirela Vaida, prezentatoarea Acces Direct, unde în ultima perioadă își fac tot mai des apariția Vulpița și Viorel, a vorbit depre salariul pe care îl primește și despre modul în care își primește banii de la Antena 1.

Într-un interviu acordat în emisiunea Danei Săvuică, Mirela Vaida a ținut să precizeze că este plătită pe ediție și că nu primește o sumă fabuloasă pentru a modera emisiunea Acces Direct. Totodată, vedeta a ținut să sublinieze că toată cariera ei nu se rezumă doar la emisiunea de la Antena 1, ci este și actriță și cântăreața, chiar dacă în aceste momente mai multe proiecte sunt puse pe pauză, din pricina pandemiei de coronavirus.

„Eu sunt plătită pe ediţie. Aşa sunt salariile în televiziune, în general. Eu am o sumă negociată pe ediţie, care nu e fabuloasă, şi se înmulţeşte cu câte zile am lucrat. Pe mine nu mă afectează etichetele care mi se pun. Eu am făcut mai multe emisiuni LIVE, Acces Direct nu este prima. Atâta timp cât se vorbeşte, înseamnă că eşti important pentru ei’, a declarat Mirela Vaida.

Cu câteva săptămâni în urmă, prezentatoarea ne-a spus și adevărul care ar sta în spatele succesului poveștii Vulpiței cu Viorel.

„Asta mă întreb şi eu în fiecare zi. Nu ne-am așteptat să prindă povestea ei, cred că autenticitatea acestei istorii, spusă pe înțelesul tuturor, este succesul acestei Vulpițe. Noi aducem oameni ca ei mereu la Acces Direct. Este o emisiune cu preponderenţă despre oamenii simpli, cu probleme ca ale lor, despre care nu se ştie mare lucru sau care nu primesc ajutor. Cazul Vulpiţei a fost un fenomen pe care nu mi-l pot explica, sau poate că pot, aşa cum şi-l explică fiecare român.

E vorba despre povestea lor. Care a început cu o minciună din partea Vulpiţei şi care a dezvoltat apoi o întreagă telenovelă în faţa telespectatorilor, care s-au adunat în număr de milioane în fiecare zi. După 3 luni, lumea încă este interesată de ei. Ce a reuşit Vulpiţa este inexplicabil.

Nişte oameni simpli care şi-au complicat viaţa într-un mod la care nu se aştepta nimeni. Că lumea se uită, ne-o arată cifrele. Suntem lideri incontestabili de audiență de 14 săptămâni, pe toate segmentele de public. Cum vă explicaţi că toată lumea îi urăşte, dar toată lumea îi priveşte?”, a spus Mirela Vaida pentru VIVA!

A semnat cu concurența! Celebra prezentatoare TV revine pe micul ecran, după o pauză îndelungată

Nu mai puțin de trei ani au trecut de când celebra realizatoare de emisiuni a dispărut de pe micile ecrane. Iată că a făcut anunțul, pe pagina de Facebook: revine în tv, dar a dat politica pe care o prezenta pentru un alt domeniu!

Ionela Năstase este jurnalista care revine pe micile ecrane. Ea va realiza o emisiune de gătit şi interviuri la Digi 24, alături de chef Adi Hădean, chiar nașul ei.

Anunțul făcut pe Facebook de Ionela Năstase

„Dragi prieteni, după mai bine de trei ani de pauză, mă întorc la TV! Şi nu mă întorc singură, ci cu naşul Adi Hădean! Este un proiect cool, zic eu, pe care vă invit să-l urmăriţi în fiecare seară de sâmbătă la Digi24, de la ora 21.00. Am trecut de la talk show politic, economic şi social la… un dialog relaxat, LA CINĂ!

Împreună cu o persoană cunoscută românilor de la TV, de pe stadion sau de pe podiumurile competitiilor internaţionale, din sala de operaţii, de la Guvern sau de pe scenă, mâncăm ceva bun, gătit de un chef tare priceput, bem un pahar cu vn de calitate şi stăm de vorbă ca între prieteni.

Pentru mine, emisiunea asta e o mare bucurie, cu toată munca enormă pe care o depune echipa pentru producţia fiecărei ediţii. Sper să ne urmăriţi şi să vă placă!“, a scris Ionela Năstase pe Facebook.

“După o săptămână de când am primit ordin m-am măritat cu SILVIU. Da, ați citit bine. Am primit ORDIN. Imediat după nuntă, am fost chemată urgent la serviciu. ”

Vasile e un nume ușor de ironizat, însă important e cine-l poartă. La a doua tinereţe, Ana îşi aminteşte cu drag perioada adolescenţei. Şi ne arată tuturor cum capriciile unei fetişcane pot îndrepta paşii destinului pe căi nebănuite.

„Se întâmpla prin 47-48. Eram elevă de liceu, în Constanţa. Toată lumea mă privea cu ochi buni, căci eram un model prin felul meu de a fi. Singura problemă a mea era că, spre deosebire de celelalte colege, eu nu aveam un prieten. Se mira lumea că nu se lipea niciun băiat de mine, că deh, eram drăguţă, deşteaptă, îngrijită…

Pentru a evita glumele făcute pe seama mea din acest motiv, le-am spus tuturor că respect un legământ făcut cu mine însămi, cum că în viaţa mea nu va avea loc niciun Ion, Gheorghe ori Vasile. Şi asta pentru că aş fi vrut să rup tradiţia familiei mele numeroase, răspândite peste tot în ţară, în care, poate doar din întâmplare, bărbaţii purtau aceste nume. Îmi doream altceva.

Cu soarta nu te pui Anii au trecut, am terminat şcoala şi am intrat în câmpul muncii. Cum eram dornică de afirmare, m-am remarcat imediat la serviciu şi am fost cooptată în diverse activităţi artistice ale instituţiei. Însă toate ne dădeam în vânt după echipa de teatru.

Ca să ne poată mobiliza, regizorul ne trimitea bilete cu ora şi locaţia unde se ţineau repetiţiile, semnând mereu Sil. Puţin iritată că trebuia să mă adresez mereu cu «tovarăşe…», deşi el era cu aproape doi ani mai mare, la una dintre repetiţii l-am întrebat direct: «Pot să-ţi spun Silviu?». Eram convinsă atunci că de la acest nume vine prescurtarea Sil.

Oarecum mirat, omul a acceptat, să-mi facă pe plac. De atunci, Silviu a rămas pentru toţi. În 1951, am fost transferaţi la Hidrocentrala de la Bicaz. Directorul general de acolo era însă o mână de fier. Nu accepta nimic ce ar fi putut încălca legile moralei, chiar dacă asta presupunea gestul nevinovat al unui bărbat de a conduce acasă o fată.

Drept urmare, ne-a abordat într-o zi categoric: «Dacă vă placeţi, luaţi-vă cu acte!». Şi dacă eu şi Sil am luat totul ca pe o glumă la început, între noi neexistând sentimente de altă natură decât de prietenie, curând am primit sarcina’ de a ne căsători într-o săptămână. Aşa se face că, pe 6 iunie 1952, am devenit soţia lui Sil.

Vasile, cadou de nuntă-surpriză
Imediat după ce am spus da’, am fost chemată urgent la serviciu. Când am ajuns şi eu acasă, pe seară, Sil mi-a înmânat cu mândrie certificatul de căsătorie. Şi… lovitură de trăsnet! În dreptul numelui său, trona impunător Vasile.

Am izbucnit, convinsă că este vorba despre o greşeală a celor de la Primărie. Doar eu îl ştiam de atâţia ani şi mi-a răspuns mereu la numele Silviu! Şi eu care credeam că Sil e prescurtarea de la… «Sile, un Vasile alintat» a venit răspunsul. Ca să nu mai spun că eu îl ştiam pe Sil mai copt’, cu 7 ani mai mare.

Când colo, diferenţa dintre noi era de doar 3 ani. Şi iată cum şi-a bătut joc destinul de capriciile mele adolescentine… Iar acel Vasile pe care nu mi l-aş fi dorit nici în ruptul capului s-a dovedit a fi un soţ minunat, un tată deosebit, care mi-a dăruit două fete reuşite. Şi acum, fie vorba-ntre noi, până şi pentru mama lui, Silviu a rămas până a plecat din lumea celor vii. Păcat că nu am ajuns să împărţim adânci bătrâneţi’ împreună şi am rămas doar cu frumoase amintiri!’
sursa dailynews

Iata de ce mamaliga este cea mai sanatoasa mancare din lume. Vei incepe sa mananci in fiecare zi

Mamaliga este un fel de mancare originar din nordul Italiei si, desi este considerata un tip de mancare rural, mamaliga este foarte apreciata si in zonele urbane.

In plus, mamaliga se pregateste foarte usor, poate fi combinata cu numeroase alte alimente si este foarte usor de preparat.
Mamaliga se face din malai sau chiar din gris, ambele aducand numeroase beneficii organismului. Mai mult, malaiul nu contine gluten si poate fi consumat si de catre cei care au intoleranta la gluten.

Compozitia mamaligii si beneficiile ei asupra organismului:
Mamaliga este bogata in minerale, vitamine si nutrienti de care corpul are nevoie pentru a functiona normal. Este bogata in grasimi sanatoase ce ajuta in buna functionare a intestinelor. Intrucat imbunatateste digestia, mamaliga este chiar indicata in curele de slabit.

Porumbul este principalul motiv pentru care mamaliga este considerata a fi atat de sanatoasa. La fel ca si orezul si graul, porumbul ofera corpului energia necesara.

Porumbul abunda in nutrienti cum ar fi folatii, vitamina B6, vitamina C si vitamia E, tiamina, riboflavina si niacina.

In plus, porumbul asigura o concentratie mai ridicata de fosfor, magneziu, zinc, potasiu, cupru, seleniu si mangan.

Mamaliga nu are deloc multe calorii, este recomandatata in diete si pentru bebelusi si copiii mici. Copiii adora mamaliga, mai ales daca este combinata cu iaurt sau legume si ii ajuta sa aiba si o imunitate mai puternica.
Un alt beneficiu al mamaligii este ca reduce riscul de cancer, lucru ce a fost demonstrat printr-un studiu facut de oamenii de stiinta americani. In special mamaliga reduce riscul de cancer la colon si reduce riscul de formare a hem0r0izilor.

Mamaliga prezinta un efect anti-oxidant asupra corpului si reduce nivelul de colesterol rau gratie continutului de grasimi sanatoase, fibre si carbohidrati. Consumul de mamaliga are un efect pozitiv si asupra inimii si circulatiei sangelui.

Cum se prepara mamaliga:
Mamaliga se poate pregati in doua feluri, ambele foarte usoare. Se pun 3 cani de apa intr-o oala, putin ulei de floarea soarelui si un varf de sare. Cand apa incepe sa fiarba se da focul mai mai mic, se adauga o cana de malai si se amesteca. Este recomandat sa se foloseasca linguri din lemn pentru amestecare, cele de metal se oxideaza.
O a doua metoda se prezinta in felul urmator. Se pun apa, uleiul de floarea soarelui si sare la fiert, se asteapta pana ce mamaliga incepe sa fiarba si apoi se toarna 500 gr de malai. Se amesteca de asemenea cu o lingura de lemn.

Ingredientele de care aveti nevoie pentru a pregati mamaliga sunt urmatoarele:

– 150 g de porumb

– 3 oua

– 100 de gr de faina

– 300 de gr de branza slaba

– 1 lingura de sare

– Bicarbonat de sodiu

– 200 ml de iaurt

– 100 ml de ulei de floarea soarelui

Cuptorul trebuie sa fie setat la o temperatura de 200 de grade. Se sparg ouale, se pun intr-un castron si se bat pana ce devin spuma. Se adauga apoi uleiul, iaurtul, sarea, faina si bicarbonatul de sodiu. Cand toate ingredientele sunt bine amestecate se adauga branza. Se pune apoi la cuptor.

Dieta cu mamaliga si iaurt
Aceasta dieta devine din ce in ce mai populara. Iaurtul era deja recomandat in diete intrucat imbunatateste digestia. Daca se adauga si mamaliga, fiti siguri ca rezultatele nu vor inceta sa apara. Tineti cont de faptul ca nu trebuie sa consumati nimic cu 3 ore inainte de culcare.

„M-am dus în excursie pe Transfăgărășan și acolo l-am întâlnit pe Dima. Are 64 de ani. Ne-am plăcut și mi s-a părut un mare domn. Într-o seară a venit la mine!”

Povestea mea și a lui Dima începe sus, la munte, și se termină tot sus, la munte, doar locațiile diferă. Dar așa repede cum ne-am împrietenit, tot așa repede ne-am despărțit. A fost ceva scurt, intens, care merită povestit!

Eu sunt Elisabeta Movilă și am 60 de ani; el este Dima Lăzărescu și are 64 de ani. Noi suntem doi dintre turiștii care s-au înscris în excursia pe Transfăgărășan organizată de către administratorii complexului balnear de la Călimănești-Căciulata, unde ne aflăm la odihnă și tratament. Doi străini, care se văd și se salută, așa cum face multă lume, pe drumul spre izvoarele cu apă termală, la restaurant sau în micul parc din centrul stațiunii; doi străini care, deși nu o știu încă, vor deveni în curând prieteni buni cu gânduri de cuplare.

Am venit în stațiune în urmă cu trei zile. Nu țineam morțis să vin, dar insistențele copiilor m-au convins să las deoparte grădina, orătăniile, porcul și celelalte griji specifice vieții la curte, și să mă îngrijesc și de sănătatea mea. și, cumva, au avut dreptate. Locuind la curte, într-o comună de lângă Videle, și, fiind și singură, după decesul soțului meu, în urmă cu zece ani, am într-adevăr o viață grea, solicitantă, care nu are cum să nu lase urme. Reumatismul, spondiloza cervicală și alte afecțiuni îmi macină sănătatea și îmi toacă nervii de multă vreme. Chiar aveam nevoie de o nouă pauză, de odihnă și recreere. Anterior, fusesem în alte stațiuni, așa că de data asta am venit la Călimănești-Căciulata.

Prima impresie a fost bună. Am găsit camera hotelului curată, mâncarea bună, personalul amabil, oamenii din jur prietenoși. Cum și vremea era superbă, soarele aruncând săgeți calde asupra cochetei stațiuni de pe Valea Oltului, iar cu apa termală nu aveam probleme, gustul ei de sulf, magneziu și alte metale grele nediferind prea mult de cel al apei din fântâna de acasă, pot spune că existau premisele unui sejur reușit. Din păcate însă, nu avea să fie chiar așa, vinovat pentru ruinarea vacanței mele nefiind altul decât Dima Lăzărescu.

Dima Lăzărescu este, ca mine, un pensionar venit în stațiune la odihnă și tratament. Un vârstnic care la prima vedere mi-a lăsat impresia unui om de soi. Fost profesor de geografie, el dovedește bun-simț și vastă cultură, modul de a vorbi recomandându-l drept un partener de discuție ideal și un conviv agreabil. Dacă adaug faptul că Dima, cum m-a rugat să îi spun atunci când am făcut cunoștință, se prezintă destul de bine din punct de vedere fizic, nepărând să aibă 64 de ani, câți are, atunci vă puteți da seama cât de mulțumită am fost când s-a așezat pe scaunul de lângă mine în autocar…

Ne aflăm, carevasăzică, în drum spre Transfăgărășan. De cum am ajuns în stațiune, mi-am rezervat loc în această excursie, întrucât nu fusesem în Munții Făgăraș din adolescență și de multă vreme îmi doream să ajung din nou acolo, ca să pot admira peisajele sălbatice, fascinante. Acum, când mă aflu la mijlocul sejurului în Căciulata, a venit și mult așteptata zi a excursiei, lucrul care mă încântă, la buna mea dispoziție contribuind și prezența extrem de agreabilă a lui Dima, un bun cunoscător al traseului și un ghid foarte util.

Pe Dima îl cunosc din vedere încă de dinainte de a ne urca în autocar. L-am văzut prin mica stațiune și ne salutam, așa cum se salută oamenii veniți la băi. Nu mă așteptasem să îl am vecin de scaun în excursie, dar iată că așa se bunghiseră lucrurile și nu puteam decât să îmi frec mâinile de satisfacție.

Dima a remarcat imediat lângă ce doamnă faină, ca mine, șade, și a început cu complimentele: — Elisabeta, parfumul tău este de-a dreptul îmbătător! Elisabeta, ai un mod atât de delicat de a sorbi cea-iul din termos! Elisabeta, mă suprinzi cu acuratețea observațiilor tale!

și altele de genul ăsta, care mă flatează și îmi hrănesc egoul în primă instanță, dar care, la un moment dat, ajung să mă facă să mă simt stingheră. Ii spun asta și îl rog să o lase mai ușor cu epitetele laudative, dar el nu încetează defel. Pur și simplu, Dima este un adevărat gentleman, un cuceritor înnăscut și nu se poate abține de a îmi lansa complimente, după cum singur recunoaște. Înțeleg situația, așa că nu mai insist, îl las să se manifeste în voie, dacă asta îi face lui plăcere. La urma urmei, nu face nimănui rău exprimându-se în vorbe alese, iar eu nu pot ascunde că mă simt flatată.

— Elisabeta, ce mâini fine și îngrijite ai! Elisabeta, ți-a spus cineva că ochii tăi sunt ca două migdale? Elisabeta, ce gânduri curate îți înnobilează sufletul!

Dacă el m-a rugat să îi spun pe nume, Dima, i-am permis și eu să îmi zică Elisabeta. Era o dovadă de apropiere nevinovată, între doi oameni de vârste apropiate, care aveau în comun multe pasiuni. Spun asta fiindcă, tot discutând pe par-cursul excursiei ce a durat aproape jumătate de zi, aveam să ne cunoaștem bine și să descoperim că suntem încântați de lucruri similare și animați de idealuri comune.

Dima, văduv ca mine, trăia numai pentru copii și nepoți, cărora își dedicase viața după pierderea soției, iar aceștia, apreciindu-i eforturile, se gândiseră să-i ofere un binemeritat respiro, trimițându-l mai mult cu forța în vacanță la complexul Călimănești-Căciulata.

Ne aflăm, acum, sus la Bâlea Cascadă, unde am ajuns după câteva ore bune de mers și câteva scurte popasuri pe parcurs. Membrii grupului de turiști împreună cu care călătoresc sunt împrăștiați prin diferitele puncte de atracție ale zonei, încercând să construiască momente memorabile. Exact asta facem și noi, adică eu și Dima, de care nu m-am despărțit o clipă măcar. Ne fotografiem în diferite ipostaze pe platoul Bâlea, cumpărăm suveniruri, după care ne așezăm la masă, pe o terasă. Nu apucăm însă să zăbovim prea mult, că se aude glasul șoferului, care ne anunță că trebuie să plecăm mai departe.

— Nu se poate așa ceva! exclam plină de năduf, căci ospătarul nu venise încă să ne onoreze comanda. și îmi e tare poftă de un bulz… — Ai perfectă dreptate, Elisabeta, asta chiar e bătaie de joc! Păi, am bătut atâta drum numai ca să ne aflăm în treabă? îmi zice el, dându-mi dreptate. Nu plecăm de aici până când eu nu mănânc păstrăvul fript comandat, iar tu, bulzul după care tânjești!

— Da, nu plecăm de-aici până când nu mâncăm ce-am comandat! îl susțin pe amicul meu de ocazie. În plus, am făcut comanda, trebuie să o plătim, dar nu mâncăm nimic, ce-i asta?! Să plece fără noi, că ne descurcăm să ajungem înapoi în stațiune!

— Ba bine că nu! îmi întărește Dima vorbele. Luăm ori o ocazie, ori facem comandă la taxi și ajungem înaintea autocarului.

și așa se face că autocarul pleacă fără noi, eu și Dima rămânând să savurăm bucatele așteptate. După care, odată masa terminată, în fața unei căni de vin, ne întindem la povești. Ne simțim bine împreună, ne bucurăm unul de compania altuia, iar eu realizez că am fost foarte inspirată acceptând propunerea copiilor de a pleca la tratament. Asta întrucât, în mod absolut incredibil, sunt pe cale de a mă implica într-o idilă care mi-ar mai însenina puțin zilele plictisitoare pe care le duc.

Ce, la anii mei, îmi permit să iubesc! și chiar dacă aș avea 80 de ani nu aș zice nu unei relații care să mă facă fericită! În plus, Dima nu este un babalâc libidinos, care-și târâște picioarele pe aleile parcului și plescăie la masă! Se vede că și el este dispus la aventură! Într-adevăr, deși nimic nu anunța așa ceva, eu și Dima devenim de nedespărțit în zilele următoare: mergem împreună la sala de tratament și la izvoarele termale, ne așezăm întotdeauna la aceeași masă, iar după lăsarea serii ne dedicăm timpul liber jocurilor de societate; rummy, domino, monopoly, bridge, scrabble și altele de acest gen. Descopăr astfel că Dima nu numai că arată bine și vorbește frumos, dar este înzestrat de natură și cu intelect superior, lucru de care, de altfel, mă convinsesem în timpul conversațiilor pe care le purtasem cu el în autocar, când se dovedise un interlocutor șarmant și, nu în ultimă instanță, incitant.

Efectiv, nu știu ce să mai cred despre mine. Imi place de Dima și nu-mi place asta. De la moartea soțului meu, nu am mai avut niciun fel de relație cu vreun bărbat și mi-am propus nici să nu mai am. Apariția acestui om în viața mea îmi dă însă sistemul de valori peste cap și mă face să mă întreb dacă nu m-am pripit cu abandonarea vieții intime. La urma urmei, nu sunt chiar bătrână la 60 de ani. De ce n-aș mai culege câteva fructe din arborele satisfacției? Nu sunt încă hotărâtă în acest sens, așa încât mă hotărăsc să las lucrurile să curgă de la sine, să nu mă grăbesc. și bine fac. Vă destăinuesc îndată ce mi s-a întâmplat…

— Bună, dragă Elisabeta! Am venit! mi-a zis Dima. — Bine ai venit! i-am zis eu, zâmbind. — Mă prezint la tine cu o propunere fățișă: hai să o facem! — Poftim? Ai căpiat, Dima? Scena se petrece într-unul din amurgurile petrecute împreună în stațiunea pentru odihnă și tratament. Mai înainte am fost la restaurant, am luat cina, iar acum urma să ieșim pentru o scurtă plimbare înainte de culcare. După cum se vede însă, bărbatul are alte gânduri, iar asta mă ia total prin surprindere: nu-l credeam așa impulsiv. Am rămas șocată de tupeul lui. Deși recunosc că simt furnicături de emoție, resping indecenta propunere și îl rog să îmi lase un timp de gândire, iar eu mă retrag în fața televizorului.

Peste vreo oră, aud zgomote pe hol, așa încât întredeschid ușa și arunc o privire. Ce credeți că văd? II văd pe Dima strecurându-se împreună cu Sanda în camera acesteia, situată în capătul culoarului. Sanda este o duduie din aceeași serie de tratament, cam de aceeași vârstă cu mine, venită odată cu mine în stațiune și căreia îi fug ochii după bărbați, după cum observasem. Carevasăzică, Dima se reorientase rapid… O senzație de greață adâncă mă inundă. A doua zi, trebuie să mă trezesc în zori, căci este programată excursia pe Transalpina. Chiar așa, am omis să vă spun: constatând cât de bine ne-am simțit împreună pe Transfăgărașan, eu și Dima rezervaserăm locuri și în excursia către noul punct de atracție al Carpaților, șoseaua care traversează Munții Parâng, numită Transalpina sau Drumul Regelui. Din păcate însă, nu-mi prea mai arde de excursie, cu atât mai mult cu cât vecin de scaun urmează a-mi fi tot Dima. Dar, cum am plătit-o înainte, trebuie să mă duc. și mă duc. Mă duc decisă. Când îl văd urcând în autocar și îndreptându-se către mine, îi ies în cale și îl anunț pe un ton aparent politicos, în realitate glacial:

— A intervenit o schimbare. Locul dumneavoastră, domnule Lăzărescu, este dincolo, lângă doamna Sanda. Lângă mine urmează să stea altcineva. Bănuiesc că nu aveți nimic împotrivă.

— Nicidecum. Dacă e ordin, cu plăcere, îmi răspunde el, zâmbind ca un cotoi în călduri, făcându-mi cu ochiul și grăbindu-se să se mute lângă Sanda. Excursia este una plăcută, deși omul de lângă mine nu scoate o vorbă sau poate tocmai de aceea. Doarme tot drumul și sforăie încontinuu, de parcă n-ar fi putut dormi și la hotel, dacă asta urmărea. Mă rog, treaba lui, eu îmi văd de ale mele, adică admir peisajul încântător pentru care am venit, și nimic altceva. Nu pot însă să nu remarc că la Rânca, punctul de maximă ascensiune al traseului, unde facem un popas, Dima rămâne cu Sanda și, la fel ca în cazul meu, nu coboară din autocar. E clar: parșivul bărbat are strategia sa proprie…

Trag concluzia că Dima, pe care nu aveam să îl mai întâlnesc până am părăsit stațiunea, nu este decât un alt pervers vârstnic în căutare de senzații tari și, pe românește îl bag în mă-sa, la fel cum i-am băgat și pe ceilalți craidoni de profesie pe care îi întâlnisem în vacanțele anterioare. La Olănești a fost profesorul Cernat, la Băile Felix a fost inginerul Mardare, iar la Tușnad a fost economistul Stamate. Toți trei, la fel ca Dima, la prima vedere păreau niște oameni de soi, dar, după ce ajungeai să îi cunoști mai bine, îți dădeau seama că erau doar niște lepre decrepite, pramatii vârstnice în căutare de secxs meteoritic, efemer…

M-am nevoie de așa ceva la etatea mea. Acasă mă așteaptă vecinul Gheorghiță, om bun și sufletist, care, de câte ori lipsesc din sat, îmi udă florile. Mai mult, la întoarcere, după fiecare episod de genul celui relatat, în urma căruia am rămas cu un gust amar, el îmi oferă consolare și mângâiere. Pot spune că îl îndrăgesc și, pe alocuri, chiar îl iubesc pe Gheorghiță. Mă bate tot mai serios gândul să mă las sedusă de el. Am simțit de mult că mă dorește.
sursa:online-news.ro

Ani de zile, soția mea și cu mine ne-am certat încontinuu. Într-o seară, ne-am certat rău și ne-am jignit. M-am așezat jos în duș și am început să plâng și să mă rog. A doua zi dimineață, m-am apropiat de ea în pat și am întrebat-o

În orice cuplu există conflicte mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot duce la destrămarea relației, în timp ce altele – la consolidarea ei.
Dar ce poți face dacă în relația ta se duc adevărate războaie? Renunți la ea sau lupți pentru ea? Iată ce soluție a găsit acest bărbat pentru a-și salva căsnicia, conform huffingtonpost.com:

“Fiica mea cea mare mi-a zis de curând: «Cea mai mare teamă a mea când eram mică era că tu și mama veți divorța. Apoi, pe la 12 ani, mi-am dat seama că lupta pe care ai dus-o tu pentru ca lucrul ăsta să nu se întâmple a fost atât de grea, încât poate chiar ar fi fost mai bine dacă ați fi divorțat». Apoi a zâmbit: «Mă bucur că ați rămas împreună».

Ani la rând, soția mea și cu mine am avut tot felul de conflicte. Uitându-ne în urmă, nici nu-mi dau seama exact ce ne-a adus împreună căci personalitățile noastre erau complet diferite. Și cu cât marajul nostru înainta, cu atât diferențele dintre noi se accentuau.

Faima și averea nu ne-au făcut căsnicia mai ușoară. De fapt, chiar au amplificat problemele dintre noi. Disputele noastre erau atât de constante încât devenise de-a dreptul dificil să ne imaginăm o relație pașnică. Eram tot timpul defensivi, ne ridicasem un zid în jurul inimilor. Eram în pragul divorțului, discutasem despre asta de nenumărate ori.

Într-o zi, pe când mă aflam în turneul de promovare a uneia dintre cărţile mele, am avut o dispută telefonică iar soția mea mi-a trântit telefonul. Eram singur, nervos și plin de frustrări. Ajunsesem la capătul răbdării şi al puterii. A fost momentul în care mi-am întors fața către Dumnezeu.

Nu știu dacă strigătul meu către Dumnezeu poate fi numit rugăciune, însă știu sigur că am fost atât de implicat cum n-am mai fost vreodată. Stăteam sub duș, la hotel, și strigam către Dumnezeu că acest mariaj este greșit, iar eu nu mai pot suporta. Oricât de mult aș fi urât ideea divorțului, durerea de a fi împreună era prea grea și mult mai mult decât puteam eu duce.

Am fost confuz. Nu aveam o explicație pentru faptul că mariajul ăsta era atât de dificil. În sufletul meu știam însă că soția mea era o persoană bună. Și eu, la rândul meu, eram o persoană bună. Așadar, de ce nu ne mai înțelegeam? De ce m-am căsătorit cu o persoană atât de diferită de mine? De ce nu vrea să se schimbe?

Într-un final, răgușit și dărâmat, m-am așezat pe jos în duș și am început să plâng. În disperarea care mă cuprinsese, am fost lovit de inspirație. Nu pe ea trebuia s-o schimb, ci pe mine. În acel moment, am început să mă rog. «Dacă pe ea n-o pot schimba, Doamne, atunci ajută-mă pe mine să mă schimb.»

M-am rugat până noaptea târziu. M-am rugat următoarea zi, în drum spre casă. M-am rugat când am pășit în casă și mi-am revăzut soția care abia dacă m-a recunoscut. În noaptea aceea, stând în pat cu ea, dar la o distanță considerabilă unul de celălalt, am știut ce am de făcut.

În dimineața următoare, m-am apropiat de soția mea în pat și am întrebat-o: «Cum îți pot face ziua mai bună?»

M-a privit furioasă și a întrebat: «Poftim?»

«Cum îți pot face ziua mai bună?»

«Nu poți», mi-a zis. «De ce întrebi asta?»
«Pentru că vorbesc serios», i-am zis. «Cum îți pot face ziua mai bună?»

M-a privit cu cinism. «Chiar vrei să faci ceva? Fă curat în bucătărie.»

Probabil se aștepta să mă supăr. În schimb, a primit un răspuns pozitiv din partea mea: «În regulă».

M-am dat jos din pat și am început să fac curățenie în bucătărie.

În ziua următoare, i-am pus aceeași întrebare: «Ce pot face să-ți fac ziua mai bună?»

«Fă curățenie în garaj».

Am inspirat adânc aer în plămâni. Avea să urmeze o zi plină și eram convins că mi-a cerut acest lucru intenționat.

Am fost pe punctul de a riposta, însă i-am răspuns: «În regulă».

În cele 2 ore care au urmat, am făcut curățenie în garaj.

Soția mea nu știa la ce să se aștepte din partea mea.

A treia zi, i-am pus aceeași întrebare: «Ce pot face azi ca tu să ai o zi mai bună?»

«Nimic”, mi-a zis. «Nu poți face nimic. Încetează să mă tot întrebi asta.»

«Îmi pare rău, dar nu am cum să fac asta. Mi-am luat un angajament față de mine însumi. Deci ce să fac să ai o zi mai bună?»,

«De ce faci asta?»

«Pentru că îmi pasă de tine», i-am răspuns. «Și de căsnicia noastră.»
În cea de-a patra dimineață, i-am pus aceeași întrebare. În zilele următoare la fel. Iar în cea de-a doua săptămână, s-a întâmplat un miracol. Când i-am adresat celebra întrebare soției mele, ochii acesteia s-au umplut de lacrimi. Apoi a izbucnit în plâns.

Când a fost în stare să vorbească, mi-a spus: «Încetează să mă mai întrebi asta. Nu tu ești problema. Eu sunt. Mi-e greu să trăiesc cu ea. Nici măcar nu știu de ce stai cu mine.»

Atunci, i-am ridicat ușor bărbia, până a ajuns să mă privească în ochi. «Pentru că te iubesc», i-am zis. «Cum îți pot face ziua mai bună?» «Eu ar trebui să te întreb asta.» «Ar trebui», i-am răspuns, «dar nu acum. Acum, eu sunt cel care trebuie să facă schimbarea. Tu trebuie doar să afli cât de mult însemni pentru mine.»

Și-a așezat capul pe pieptul meu. «Regret enorm că am fost atât de rea.»

«Te iubesc», i-am spus eu. «Te iubesc», a adăugat și ea. «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?»

M-a privit cu dragoste: «Putem petrece puțin timp împreună?»

Am zâmbit. «Mi-ar plăcea».

Am continuat să-i adresez aceeași întrebare pe parcursul unei luni. Conflictele dintre noi au luat sfârșit. Apoi, soția mea a început să-mi pună ea întrebarea: «Ce pot face pentru tine? Cum pot fi o soție mai bună pentru tine?»

Zidul dintre noi a căzut. Am început să avem discuții minunate despre ce vrem de la viață și ce putem face pentru a ne face unul celuilalt viața mai fericită. Nu ne-am rezolvat toate problemele, nici măcar nu pot spune că nu au mai avut loc conflicte.

Dar natura conflictelor de acum era foarte diferită față de natura conflictelor anterioare. Acum, erau mult mai rare și lipsite de substanță. Niciunul dintre noi nu le-a mai alimentat. Nu voiam decât să nu ne mai facem rău unul altuia.

Mariajul nostru a depășit deja vârsta de 13 ani. Și nu doar că îmi iubesc soția, o plac enorm. Îmi place să fiu cu ea. Am nevoie de ea. Multe dintre diferențele dintre noi deveniseră acum puncte forte. Restul diferențelor nici nu mai conta. Am învățat cum să avem grijă unul de celălalt și cel mai important este poate faptul că acum există dorința aceasta.

Căsătoria este grea. Dar greu este și să fii părinte, să-ţi păstrezi forma fizică și psihică, să scrii cărți sau orice alt lucru care este important în viața unui om. Este un dar nemaipomenit să ai un partener în această viață. Eu, personal, am învățat că instituția căsătoriei ne poate ajuta să ne vindecăm acele părți din noi pe care le iubim cel mai puțin. Pentru că toți avem lucruri pe care le iubim mai puțin la noi.

Cu timpul, am învățat că experiența noastră nu a fost altceva decât ilustrarea unei lecții mult mai importante despre căsnicie. Întrebarea pe care orice om aflat într-o relație trebuie să i-o adreseze partenerului lui este: «Ce pot face pentru tine pentru a-ți face ziua mai frumoasă?»

Asta înseamnă adevărata iubire. Romanele de dragoste sunt toate despre dorință și fericire, dar fericirea nu vine din dorință. Dragostea adevărată nu înseamnă să dorești o persoană, ci să-ți dorești să o faci fericită, uneori chiar în detrimentul propriei fericiri.

Nu susțin că ceea ce ni s-a întâmplat nouă va funcționa în cazul tuturor cuplurilor care se confruntă cu probleme. Nici măcar nu cred că trebuie salvate toate căsniciile. Eu, însă, Îi sunt extrem de recunoscător lui Dumnezeu pentru inspirația pe care mi-a dat-o în aceea zi.

Sunt recunoscător că familia mea este intactă și că mă trezesc în fiecare dimineață lângă soția mea, cel mai bun prieten al meu. Sunt recunoscător că și acum, după atâția ani, fiecare dintre noi și-a păstrat obiceiul de a-l întreba pe celălalt: «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?» Să fii de partea cealaltă a întrebării este un lucru pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață.”

A salvat un pui de urs rămas orfan. După 6 ani, animalul i-a făcut ceva incredibil

Casey Anderson obişnuia să stea mai tot timpul pe afară, explorând, ca orice adolescent, natura… Într-o zi, a avut parte de o surpriză de proporţii! În timp ce mergea prin sălbăticie, în faţa sa şi-a făcut apariţia un pui de grizzly… Mama puiului era de negăsit. La un moment dat…

În loc să fugă, lui Casey i s-a făcut milă de urs. Fără să stea prea mult pe gânduri, s-a apropiat de el şi, după câteva secunde, l-a luat în braţe. Acesta a fost începutul unei prietenii uluitoare!

În anii următori, Casey şi Brutus au devenit prieteni buni şi, deşi oamenii erau terifiaţi de „apropierea” acestora, cu timpul s-au obişnuit cu animalul.

În primele lui de viaţă, Brutus a stat mai mult în casa lui Casey. Când a început să capete proporţii, însă, tânărul a trebuit să-l ducă în sălbăticie. După un timp, Casey a pus bazele unui sanctuar pentru urşii grizzly, un loc unde oamenii puteau vedea cum trăiesc animalele în sălbăticie.

„Sentimentele mele faţă de urşii grizzly sunt un pic mai diferite… Asta poate pentru că cel mai bun prieten al meu cântăreşte cam 360 kg… Îl cheamă Brutus şi l-am crescut de când era un puiuţ. Cum a început povestea noastră? Ei bine, m-am născut în Montana, în1975, în acelaşi an în care ursul grizzly a foat adăugat pe lista animalelor aflate pe cale de dispariţie.

Am crescut înconjurat de natură şi, în scurt timp, am învăţat cam tot ce se putea învăţa despre fauna şi flora din Montana. La şcoală, pe măsură ce aprofundam cursurile de Biologie, aflam tot mai multe. Făceam tot ce-mi stătea în putinţă pentru a sta afară, în preajma animalelor.

Iarna eram musher şi participam la concursurile de tras la sanie pentru câini. Şi asta, tot ca să nu stau în casă… M-am trezit apoi la un orfelinat pentru elefanţi din Kenya. Mi-am petrecut o bună parte din viaţă în preajma crocodililor. Da, este adevărat că există şi riscuri în „meseria” asta, odată am fost chiar eu atacat de o pumă, dar cred că vine o vreme în care nu poţi decât să-ţi lingi rănile şi să mergi mai departe…

Mai ales dacă ceea ce faci porneşte din pasiune… Şi uite aşa ajungem la Brutus. Am ajuns să mi se spună „magnetul de animale” pentru că atrag toate bestiile… Cu Brutus este altă poveste… Se pare că ne-am ales unul pe altul. La început am fost parteneri de joacă, dar, cu timpul, am devenit prieteni inseparabili. Când a început să distrugă casa, i-am construit un adăpost afară şi am început să organizăm tururi pentru iubitorii de animale de toate vârstele.

Aşa, puteam să-i învăţ „pe viu” tot ce ştiam despre urşii grizzly şi conservare. Brutus are un rol aparte în viaţa mea. Mi-a fost până şi cavaler de onoare la nuntă… În prezent, Brutus are 6 ani. Am dezvoltat o relaţie de lungă durată… Acum ne jucăm, acum ne luăm la trântă… Uneori primesc şi câte un ‘sărut’ de urs… În realitate, încrederea şi respectul care ne permit să fim atât de apropiaţi nu au pereche!”, a mărturisit Casey.

La 25 de ani m-am căsătorit cu șeful meu, Pavel. El avea 60 de ani, dar nu vă imaginați că mi-a plăcut, ci am fost forțată să-l iau de bărbat. Mi-a spus că-și dorește un copil, dar că la vârsta lui nu mai poate. Nici mie nu-mi vine să cred de ce-am fost în stare.

Cand ai alaturi un barbat cu mai bine de treizeci de ani mai in varsta, e greu de presupus ca v-a unit dragostea. Pe Pavel l-am luat de sot la insistentele mamei care m-a impins mai intai sa-l seduc, dar ulterior am inceput sa-l iubesc. Apoi, am facut si un copil cu alt barbat dar „parteneriatul” cu Pavel se pare a fost cea mai buna afacere.

De mica mama mi-a condus fiecare miscare. Am facut balet pentru ca asa si-a dorit ea, am purtat parul lung, pentru ca asa-i placea ei, m-am dus la scoala aleasa de ea, invitam acasa colegii care-i placeau ei, iar la 22 de ani mi-a spus ca trebuie sa ne mutam la Bucuresti, sa prindem un „peste” mare, care sa ne asigure un trai fara griji.

Dupa ce am dat bacalaureatul, am fost la mare cu o prietena si parintii ei, singura vacanta fara mama. Atunci l-am cunoscut pe Adrian si nu m-am mai putut desparti de el, chiar daca relatia noastra insemna, de fapt, telefoane de ore intregi, e-mailuri, discutii pe Skype mai tarziu si rareori cateva ore petrecute impreuna. Adrian locuia la sute de kilometri distanta, muncea si avea rostul lui, nu putea lasa totul balta pentru mine, desi ma iubea si el. Mi-a propus sa ne casatorim si sa il urmez, dar stiam ca mama nici n-ar vrea sa auda de un sarantoc ca el.

Mama avea ganduri mari. Dupa ce ne-am mutat la Bucuresti, printr-o cunostinta a ei, in apartamentul careia ne-am mutat cu chirie, m-am angajat secretara la o firma.

— Viorica mi-a spus ca patronul e putred de bogat, un barbat de vreo 60 de ani, neinsurat, caruia ii plac femeile tinere, exactcene trebuie!

— Mama, doar nu vrei sa ma incurc cu un barbat mai batran decat tine!

— Ba chiar asta vreau! Unul ca el ne poate asigura traiul, nu neispravitul cu care iti pierzi tu vremea la telefon! Crezi ca nu stiu? Trebuie sa faci cum iti spun, sunt mama ta si-ti vreau binele!

N-am avut niciodata puterea sa-i tin piept mamei, cu atat mai putin s-o contrazic. M-am prezentat la firma si, dupa cate-va zile de acomodare, mi-am cunoscut patronul, viitorul sef, pentru ca urma sa fiu secretara lui personala. Pavel era un barbat bine, trebuie sarecunosc, nu-si arata varsta si era extrem de manierat. imi vorbea foarte politicos, nu-mi amintesc sa fi ridi-cat vreodata vocea la mine, ma lua cu el la intalnirile importante, unde trebuia sa notez lucrurile pe care mi le spunea el. Am devenit o echipa, dar nici vorba sa se dea la mine sau sa-mi propuna ceva. Mama era turbata.

— Asta ori e impotent, ori are pe cineva! mi-a spus intr-o seara. Ma interesez eu cum stau lucrurile.

Asa am aflat ca in viata lui Pavel exista, intr-adevar, o femeie de catva timp, cu vreo 15 ani mai mare decat mine, dar care parea sa fie pe placul lui, de vreme ce prezenta mea nu-l „stimula” deloc. Mama a trecut la atac. Mi-a schimbat look-ul, m-a pus sa-mi fac implanturi, ca sa-mi maresc sanii si buzele, sa arat ca toate vedetele la moda. Dupa ce mi-am revenit dupa operatie, si nu a fost deloc placut, va rog sa ma credeti, mi-am schimbat si garderoba. Aproape ca nu ma mai recunosteam cand ma priveam in oglinda. Cand i-am trimis o poza de-a mea lui Adrian, a ramas fara grai.

Mi-am dat seama imediat ca nu-i place ce vede, desi nu a comentat. Nici eu nu ma simteam in largul meu, in schimb, mama era fericita. si a avut dreptate, schimbarea mea i-a atras imediat atentia lui Pavel, caruia i-au sclipit ochii in cap ca unui lup cand isi vede prada. Peste cateva zile, m-a invitat sa luam masa in oras, rezerva-se o masa la un restaurant foarte select. Chelnerii au roit in jurul nostru toata seara, iar la desert, au stins luminile si ne-au adus un tort flambat. Cand s-a aprins lumi-na, pe masa era o punguta de catifea rosie, iar in ea, un inel cu un diamant imens.

— Puneti-l pe mana! mi-a spus Pavel. Inelul acesta superb si-a gasit locul. Cred ca si eu mi-am gasit femeia potrivita.

As vrea sa te instalezi intr-un apartament mai mare, am sa ma ocup eu de toate cheltuielile. Vreau sa pot veni nestingherit, ori de cate ori am putin timp liber. 0 sa traiesti ca o regina, asa cum meriti.

„si mama?”, am intrebat in gand. Cand am ajuns acasa, i-am dat mamei vestea. Mama a fost in culmea fericirii, n-a pomenit nimic cum ca o deranjeaza ca nu va locui si ea cu mine. A doua zi, sambata dimineata, Pavel mi-a trimis masina si m-am instalat in noua locuinta, care era un vis.

Blocul care avea doar 5 apartamente era situat pe o strada linistita, in centrul capitalei, si arata ca-n filmele americane. in dressing am gasit de toate -imbracaminte, incaltaminte, accesorii de firma -, iar baia imensa era decorata cu orhidee albe. Patul din dormitor avea asternuturi de matase, iar pe masa de toaleta am gasit tot felul de parfumuri care miroseau minunat. Am ametit de atata confort si frumusete.

Pavel a fost delicat, nu a dat buzna din prima noapte, m-a lasat sa ma instalez. La serviciu, ne purtam absolut normal, de parca nimic nu s-ar fi schimbat intre noi, si l-am apreciat si admirat si mai mult pentru discretie. intr-una din zilele urmatoare, l-a sunat femeia care facuse parte din viata lui pana nu demult. Cand i-am spus lui Pavel cine-l cauta, m-a rugat sa o anunt ca e ocupat. Mi s-a parut ca femeia a izbucnit in plans cand i-am comunicat asta. A mai revenit de cateva ori, dar el n-a vrut sa-i vorbeasca. M-am simtit ingrozi-tor stiind ca eu sunt cauza atitudinii lui.

Pe urma, dupa ce Pavel a devenit iubitul meu si am inceput sa facem cam totul impreuna, am uitat-o pe biata femeie, desi m-am gandit, pret de o clipa, ca as fi putut fi eu in locul ei.

Viata mea s-a schimbat radical, traiam pe picior mare, sub privirile atente ale mamei, care ma vizita numai cand Pavel nu era la mine sau cand eram plecati din tara. Toata lumea de la firma isi daduse seama ca Pavel traieste cu mine, desi in orele de program purtarea lui era aceeasi. Eu insa primisem cadou o masina sport scumpa, eram imbracata numai cu lucruri de firma, era limpede ca nu-mi puteam permite asa ceva din leafa mea.

Cel mai adesea, Pavel ma lua cu el si in deplasarile din strainatate, iar dupa ce-si termina treburile, mai stateam cateva zile sa ne bucuram unul de altul si de locurile unde eram. Am avut multe de invatat, am vizitat muzee, am fost la concerte la ma-rile opere din lume, iar Pavel mi-a vorbit mult despre arta, despre muzica. in scurt timp, am ajuns sa stiu si eu cate ceva despre marii pictori, ale caror tablouri se vand cu sume exorbitante la marile case de licitatie din lume, despre interpretii de opera apreciati pe plan mondial, am asistat chiar si la cateva meciuri de tenis la Wimbledon. Traiam intr-o cu totul alta lume decat fusesem obisnuita si, de ce sa mint, imi placea teribil.

Pe Adrian am inceput sa-l neglijez, nu prea ii mai raspundeam la e-mailuri, cand ma suna, ii respingeam apelul. Traiam in lumi paralele, iar prezenta lui in lumea mea incepuse sa ma deranjeze. Numai ca el nu s-a lasat. Nu stiu ce-a facut, dar si-a gasit un loc de munca in Bucuresti si a inceput sa ma caute tot mai insistent. Ba chiar uneori ma ameninta ca, daca refuz sa-i vorbesc, va avea grija ca Pavel sa afle ca inca ma mai vad cu el si precis nu-i va placea.

Adrian avea dreptate, dupa ce m-am mutat in noua locuinta, m-am intalnit de cateva ori cu el si am facut dragoste. Am facut asta mai mult pentru ca mi-a fost mila de el, iar Adrian profita acum de acest lucru. M-am plans mamei ca Adrian vrea sa-mi strice relatia cu Pavel, iar mama mi-a dat toate asigurarile ca va rezolva ea problema. si a rezolvat-o.

Adrian imi ascunsese adevarul: de fapt, era insurat si avea doi copii. isi mintise sotia ca a fost mutat la Bucuresti, trimitea bani acasa si se ducea periodic sa-si viziteze familia. Nu stiu cum a aflat mama toate astea, dar dupa ce i le-a pus pe tava lui Adrian, insistentele lui au luat sfarsit. Rareori imi mai scria un e-mail, dar nu-i raspundeam niciodata.

Relatia mea cu Pavel mergea cum nu se poate mai bine, as putea spune chiar ca eram fericita. Mama insa avea nevoie de asigurari.

— Trebuie sa te ia de nevasta, altfel n-am facut nimic!

Numai ea stie cum, mama a aflat ca Pavel a fost casatorit de trei ori inainte sa ma cunoasca pe mine, dar nu avea copii. Ultima lui casnicie se terminase cand el avea 54 de ani. Am incercat s-o conving pe mama sa aiba rabdare, i-am spus ca, precis, cat de curand, Pavel imi va propune sa ne casatorim. Mama a mai asteptat un an, dupa care a trecut la actiune.

— Ai sa faci cum iti spun, altfel ai sa ramai nemaritata. Ai 25 de ani, trebuie sa ne gandim serios la viitor. Daca n-a facut copii cu niciuna din neveste, inseamna ca el are ceva. Trebuie sa aflu cum stau lucrurile. Un copil ar rezolva totul.

— Mama, nu ma intrebi si pe mine, totusi, daca ma simt in stare sa fiu mama, daca sunt pregatita pentru asta?

— stiu eu mai bine cand esti pregatita si cand nu! Tu esti cu capul in nori, nu putem umbla pe nisipuri miscatoare.

Peste cateva zile, mama m-a obligat sa ma prezint la un interviu, la o alta firma, unde isi facuse relatii, ea stie cum si cand. Eram furioasa pe mine ca nu sunt in stare sa ies din vorba mamei, desi aveam 25 de ani, dar stiam in acelasi timp ca-mi vrea binele si ca e mult mai ancorata in realitate decat mine. Mama ramasese orfana de mica, crescuse printre straini si voia ca eu sa nu fiu obli-gata sa ma lupt cu greutatile, cum facuse ea.

M-am prezentat, asadar, la interviu si am fost acceptata. A doua zi mi-am depus cererea de demisie la firma. Pavel era plecat, una dintre putinele deplasari in care nu-l insoteam, asa ca adjuncta lui a fost bucuroasa sa-mi semneze demisia, desi stia ca el ii va face scandal cand se va intoarce. Monica, adjuncta lui Pavel, spera de multa vreme sa intre in viata lui, dar cu mine acolo nu avea nicio sansa. M-a lasat sa plec fara preaviz, asa ca, peste cateva zile, eram la noul meu loc de munca. Cand s-a intors Pavel, a venit direct la mine de la aeroport.

— De ce ai facut asta? Ce ai vrut sa-mi demonstrezi? Ca nu pot trai fara tine? Ai castigat! Ai dreptate! Vrei sa fii sotia mea? imi propusesem sa nu ma mai casatoresc niciodata, tu ai sa fii ultima femeie din viata mea. Esti multumita acum?

Mama a fost foarte multumita, fireste. Ne-am casatorit si am avut o ceremonie discreta, cu cativa prieteni apropiati ai lui Pavel. Pavel m-a intrebat daca imi doresc sa port rochie de mireasa, dar, sfatuita de mama, i-am spus ca prefer sa fiu a lui si atat. Pe Pavel l-a impresionat foarte mult gestul meu. La cateva zile dupa ce ne-am casatorit, Pavel si-a redactat noul testament prin care imi lasa mie totul.

Mama si-a gasit, in sfarsit, linistea. L-am intrebat pe Pavel, indemnata de ea, daca nu-si doreste copii, iar el mi-a spus ca nimic nu l-ar face mai fericit decat un copil, dar ca, din pacate, nu poate. Ne-am dus la tot felul de medici in strainatate, dar concluzia a fost aceeasi, Pavel nu poate pro-crea. Ni s-a sugerat inseminarea, dar lui nu i-a suras ideea.

— Sunt sigura ca, daca ii pui un copil in brate, il va creste. Pune-te pe treaba! mi-a sugerat mama.

— Mama, te-am ascultat de fiecare data, asta chiar nu pot sa fac!

— Nu face pe nebuna! stii bine ca, daca ati avea un mostenitor, lucrurile ar fi mult mai simple. Tu crezi ca tot ce zboara se mananca. Eu stiu cel mai bine ce inseamna sa mananci paine uscata aruncata de altii.

in perioada aceea, am avut probleme cu dantura si ma duceam la medicul stomatolog al lui Pavel, un barbat de 35-40 de ani, extrem de sensibil la frumos, ca si Pavel. E foarte adevarat ca Ioan, fiul unui bun prieten al lui Pavel, n-ar fi indraznit sa-mi faca avansuri. Mama s-a tratat si ea de vreo doua ori la el si mi-a sugerat ca ar fi tocmai bun sa fie tata. Pana la urma, nu mi-a fost prea greu sa-l conving pe Ioan. Am ramas imediat insarcinata. Mama m-a sfatuit sa nu-i spun nimic lui Ioan, iar pe Pavel sa-l anunt cand va fi prea tarziu pentru un avort.

— Am crezut ca sunt niste tulburari hormonale, abia saptamana trecuta m-am dus la medic, sunt insarcinata!

Pavel s-a luminat la fata si m-a luat in brate. A fost foarte atent cu mine pe toata durata sarcinii si abia astepta sa fie tata. Cand ne-am casatorit, m-am mutat in casa lui, iar mama s-a instalat in apartamentul meu. Cu doua luni inainte sa nasc, Pavel s-a ocupat de amenajarea camerei copilului, desi n-a vrut sa stie dinainte daca va fi fata sau baiat.

Am nascut un baietel, Pavel si-a dorit sa-l cheme David, ca pe bunicul lui patern. Botezul a fost la fel de discret ca nunta. Printre invitati l-am vazut si pe Ioan cu familia lui. Mi-am dat seama ca Pavel stie ceva. Cand David a implinit 1 an, Pavel a implinit 65.

— stiu ca sunt batran pentru tine. Voi face tot posibilul sa nu devin un batran ciufut si nesuferit. stiai la ce te inhami cand te-ai maritat cu mine. stiu ca maica-ta te-a sfatuit sa faci toate astea. Nu sunt orb si nici surd. stiu insa ca tii la mine. stiu si ca David e al lui Ioan. Exista un act legalizat in care el isi recunoaste paternitatea, dar renunta la drepturile parintesti. il voi creste pe David ca pe copilul meu.

Ca sa ma asigur insa ca nu ma vei parasi, pentru ca intr-adevar nu mai pot trai fara tine, mi-am schimbat testamentul. iti las totul tie cu o singura conditie: sa nu divortezi niciodata. Iar daca vei face asta si te vei casatori, vei pierde tot. si eu am nevoie de garantii, nu doar mama ta!

Vulpita, de la saracie la avutie

Veronica Stegaru nu mai este de mult fata modestă de la țară! Odată ajunsă în atenția publicului, Vulpița a transformat Capitala în noua ei casă și chiar se bucură de lucruri la care nu ar fi visat niciodată în timp ce locuia la Blăgești, în județul Vaslui. Chiar dacă nu are loc de muncă, stați liniștiți: are de unde să pună bani la pușculiță!

De când a apărut la televizor, Veronica a primit lucruri la care nici măcar nu visa. Cu siguranță, cea mai mare bucurie a ei și a lui Viorel este apartamentul pe care l-au primit în București. Iar dacă există oameni care se întreabă din ce bani se întrețin cei doi, nu le plângeți de milă. Au cu ce!

Din ce își câștigă Vulpița pâinea

Veronica nu are niciun loc de mâncă, dar totuși se bucură de niște sume destul de importante, mai ales având în vedere sărăcia în care trăia înainte să ajungă la „Acces Direct” și să cunoască gustul celebrității.

Vorbim aici despre bani încasați din colaborările muzicale făcute cu Axinte și cu Rafaelo, adevărate succese pe Youtube care au strâns milioane de vizualizări și au rupt topurile și în străinătate.

Ca în cazul oricărui artist, Veronica beneficiază de anumite sume de bani de pe urma vizualizărilor. Conform algoritmului de pe Youtube, cu cât ai mai multe vizualizări, cu atât îți intră mai mulți bani în portofel. Și, având în vedere succesul de care se bucură Vulpița, putem concluziona că are parte de sume destul de bunicele…